Etalonul propriu

   Ionuț se juca de ceva timp în camera lui. Mama îl auzea din camera alăturată și se bucura că se juca singur așa de frumos, fără ca ea să fie nevoită permanent să vadă de el. Astăzi ea avea mult de lucru, pentru că era ziua de spălat rufe.

   Deodată Ionuț a venit foarte agitat la ea ținând în mână o șipcă de lemn, care era acoperită cu multe liniuțe scurte și negre. Părea să fie un metru din lemn.

   - Mama, a strigat Ionuț, am trei metri și douăzeci de centimetri!

   - Trei metri douăzeci? a repetat mama zâmbind, pentru că știa că băiețelul ei nu avea nici măcar un metru. Dar apoi s-a uitat cu seriozitate la băiat și l-a întrebat:

   - De unde știi că ai peste trei metri?

   - Uite aici metrul meu! Mi l-am făcut singur și m-am măsurat cu el lângă peretele camerei. Sunt foarte sigur că am peste trei metri.

   Mama a zâmbit din nou, dar l-a lăsat pe Ionuț să creadă că este atât de mare. Ea știa că nu îl putea abate de la ideea lui, mai ales că s-a măsurat el însuși cu propriul său metru!

   Când și-a preluat lucrul, mama s-a gândit: Așa procedează și mulți adulți când este vorba să recunoască sentința lui Dumnezeu asupra lor. Ei nu ascultă ce spune Dumnezeu despre ei, cum îi evaluează El pe ei, ci se evaluează ei înșiși – cu propriul lor etalon. Și astfel sunt întotdeauna „mai mari” – mai buni, mai credincioși, mai destoinici decât în realitate. Dar se înșală!

   Faci și tu la fel? Sau pentru tine are valabilitate etalonul lui Dumnezeu, Cuvântul Său, sentința Lui?

Fraţi paşnici şi surori paşnice

   Cristina, o fată de aproximativ cincisprezece ani, se juca cu fratele ei mai mic Flavius. Mama a adus în cameră un castron cu mere, pe care dorea să le pregătească pentru masă. Ea a dat fiecăruia dintre copii un măr să-l mănânce. Flavius a observat că el a primit un măr mai mic decât sora lui și s-a supărat. „Hai să facem schimbul!” a zis Cristina, şi i-a dat mărul ei. În felul acesta, pacea a fost restabilită.

   Ea era întotdeauna dispusă să facă pace cu fratele ei mai mic, iar când el se supăra, ceea ce se petrecea foarte uşor, ea ştia să-l liniştească cu cuvinte prietenoase. Din nefericire, ea a murit curând din cauza anginei. În timp ce Cristina se afla în sicriu, Flavius a venit lângă ea, a apucat-o de mâna dreaptă rece şi a spus plângând: „Mâna aceasta niciodată nu m-a bătut”.

   Ce mărturie frumoasă! – Isus spune: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5.9).

Cui îi va fi dat

Cui îi va fi dat

Loc mai minunat,

Cine va fi sus,

Mai lângă Isus?

Cor:

Cel mai credincios

Domnului Hristos,

Cel ce-i mai supus

Domnului Isus,

Cine vrea să stea

Mai cu Dumnezeu?

Eu, eu, eu...

Cine va fi dus

Mai lângă Isus,

Cine va-mbrăca

Mai mult slava Sa?

Cine-i mai iubit

Și mai fericit,

Cui îi va fi dat

Locul minunat?

Cor:

Celui mai supus

Domnului Isus,

Și mai credincios

Domnului Hristos

Cine vrea a vedea

Slava de apoi?

Noi, noi, noi...

Oare cum e?

   Domnul Isus a pregătit pentru noi un loc minunat în cer. Locul acela este atât de frumos, încât limba noastră omenească nu are cuvinte să-l descrie. Cei mântuiți prin credința în Domnul Isus vor trăi pentru totdeauna acolo. De fapt, am putea spune că pe pământ noi suntem doar niște turiști. Unii călătoresc aici 70 de ani, alții 30 de ani și alții numai 10 ani. Nimeni nu știe clipa când i se va termina călătoria pe pământ: Peste o zi? Peste un an? Peste 20 de ani?

   Dacă Îl iubim pe Domnul Isus, clipa aceea este cea mai minunată din viața noastră, pentru că atunci mergem într-un loc mult mai frumos, unde nu există nicio suferință și unde nimeni nu plânge.

   Și totuși, mai ales nouă copiilor, ne este frică de moarte. Ba mai mult încă, ne este frică și să trecem seara printre morminte.

   Un băiețel se juca într-o seară în cimitir. Un trecător văzându-l l-a întrebat:

   - Hei, băiețele, nu ți-e frică se te joci noaptea într-un astfel de loc?

   Băiețelul a răspuns:

   - Nu mi-e frică, deoarece casa mea este chiar la capătul cimitirului.

   Așa ar trebui să simțim și noi: casa noastră cerească este la capătul cimitirului și nu trebuie să ne fie frică de clipa când vom trece prin mormânt.

   Când vom ajunge în cer, Îl vom vedea pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a murit în locul nostru și care ne-a mântuit.

   Oare cum va fi în cer?

   Oare cum arată Domnul Isus?

   Nu sunt cuvinte care să poată descrie minunăția cerului. Nu sunt cuvinte care să descrie frumusețea Domnului Isus.

   Să-I slujim Mântuitorului nostru și să împlinim poruncile Lui. Curând călătoria noastră de pe pământ se va sfârși și noi vom ajunge „mai sus de stele”, în casa eternă.