Era cam în perioada în care se
coceau cireșele timpurii. Doamna Lina Busching stătea la ușa din spate a
căsuței sale sărăcăcioase și își aștepta copiii. Soarele călduț se așternea peste
grădina care se întindea în fața ei și era încântată să vadă cât de bine
creșteau cartofii și legumele. În plus, cei doi cireși erau plini de fructe și
știa că va obține o sumă frumușică de bani pentru ele în oraș. Câteva flori de
vară înfloreau pe un strat îngust în fața băncii ei; ele erau bucuria ei în acea
singurătate.
Doamna Busching era văduvă și
trebuia să-și câștige pâinea foarte greu. De multe ori, câștigul era foarte mic
în casa sărăcăcioasă, dar nici ea și nici cei doi copii ai ei nu au suferit
niciodată datorită lipsurilor, și pentru aceasta Îl lăuda pe Dumnezeu cu o
inimă recunoscătoare. Astăzi era duminică. Martin și Friedchen se duseseră la ora
pentru copii. Martin avea nouă ani, Friedchen șase. Acum veneau în fugă și Martin a strigat:
- O, mamă, astăzi am auzit ceva
frumos la biserică. Pastorul ne-a povestit despre suferințele păgânilor. Unele lucruri
sunt foarte triste. Dar cel mai frumos lucru pe care ni l-a spus pastorul este
că putem contribui ca Evanghelia să fie dusă la popoarele păgâne. Putem să ne
rugăm sau să dăruim ceva sau, dacă se poate, ambele. Vreau să încep prin a mă
ruga, dar, mamă, vreau și eu să dau ceva.
- Da, dragul meu băiat, și mie
mi-ar plăcea aceasta, dar suntem atât de săraci, încât abia avem strictul
necesar. Dar am decis deja că, dacă vindem cireșele destul de bine, voi da 20
de bănuți pentru misiune.
- Da, mamă, pe aceștia îi dai tu,
dar ce să dau eu? Eu însumi mi-am dorit atât de mult să fac ceva.
- Și eu, a spus Friedchen cu
timiditate.
- Oh, tu ești încă prea mică, a
răspuns Martin, tu nu poți câștiga niciun ban, dar eu sunt băiat mare, trebuie
să dau ceva pentru păgâni.
Copiii se așezaseră lângă mama lor
pe banca simplă de lemn și toți trei tăceau în contemplație profundă.
Martin avea o bucată de pământ pe
câmpie, care era grădina lui, așa cum o numea cu mândrie. Acolo era un cireș
care promitea o recoltă pentru prima dată în acest an.
- Mamă, a întrerupt el brusc
tăcerea, câte cireșe va avea pomul meu mic?
- Oh, cred că poate trei litri.
- Și cât costă acestea?
- Între 40 și 50 de bănuți.
- Ura! Martin s-a bucurat și a
sărit în sus: Mamă, vreau să dau banii la misiune!
- Aceasta este bine, Martin, dar
tu ai vrut să-ți cumperi un briceag, nu-i așa?
Băiatul s-a uitat în pământ. Își
dorea de mai multe săptămâni un briceag de buzunar. Cireșele îi aduceau doar
atât profit cât să-i permită să cumpere unul. Un băiat chiar trebuia să aibă un
cuțit; majoritatea camarazilor săi aveau unul. Dar cuvântul pastorului era încă
atât de proaspăt în sufletul lui. Nevoia păgânilor pusese stăpânire pe el, iar
conștientizarea faptului că putea face ceva pentru ei, ca și pentru frații săi,
îi făcea atâta bucurie încât, după câteva ezitări, a luat o decizie.
- Mamă, a spus el, nu este nicio
grabă cu cuțitul, de data aceasta păgânii vor primi banii.
- Este frumos, Martin, dar să nu
crezi că este atât de ușor să faci sacrificii. Sau, altfel spus: Trebuie să Îl
iubești foarte mult pe Domnul Isus pentru a-i aduce jertfe, atunci nu este
greu.
- O, mamă, cred că este ușor.
- Încearcă, băiatul meu. Dumnezeu îi
iubește pe cei care dau cu bucurie, dar nu-i plac cei care dau cu părere de rău.
- Nu, mamă, vreau să fiu și eu
unul care dă cu bucurie.
În seara aceea, când doamna
Busching a intrat în dormitor pentru a le spune noapte bună copiilor ei, l-a
întrebat pe Martin:
- Te-ai rugat și pentru păgâni?
- Oh, mamă, am uitat de aceasta!
M-am gândit atât de mult la cireșe, dar mă voi ruga acum.
- Eu m-am rugat!, a răsunat vocea
lui Friedchen din patul ei mic.
Zilele călduroase de vară au
trecut repede, iar într-o dimineață mama a spus:
- Martin, micul tău pom este atât
de protejat, încât jumătate din cireșe sunt deja coapte. Sunt scumpe acum.
Culege-le când ieși de la școală și du-le apoi în oraș după-amiază.
Băiatul s-a bucurat nespus de mult
și, imediat ce a venit de la școală, a aruncat în grabă ghiozdanul într-un colț
și a fugit în grădină cu Friedchen. A așezat o scară în copacul mic și a
început să culeagă.
- Oh, Friedchen, n-o să-ți vină să
crezi cât de delicioase sunt.
- Aruncă-mi una!
- Bine, dar numai una, știi pentru
ce sunt.
Sora mai mică a mâncat repede
fructul și a întrebat:
- Martin, te rog, mai dă-mi una.
- Da, poți să mai iei una, așa-i
că sunt delicioase?
- Da!
Martin a trebuit să mai guste și
el o cireașă. Credea că nu mai mâncase niciodată cireșe atât de dulci. Soarele
strălucea fierbinte și îi era sete. Chiar ar mai putea lua încă o cireașă !
În copacul vecin cânta un cintezoi. Martin încă mai auzea ciripitul vesel, care
înăbușea vocea liniștită a conștiinței. A mâncat cireașă după cireașă până când
s-a oprit, speriat, când vocea mamei sale a răsunat fericită.
- Ei bine, băiatul meu, cât de
multe ai cules?
S-a uitat în coșul său și atunci a
stat clar în fața sufletului său toată nenorocirea. În coș mai erau vreo 20-30
de cireșe, pe celelalte le mâncase pe toate. Cum s-a întâmplat aceasta? Oare
chiar mâncase atât de multe? Cum a fost posibil să fi uitat că a vrut cu
adevărat să dăruiască cireșele sale dragului Mântuitor! Era profund rușinat și
a coborât scara fără să scoată un cuvânt. Mama s-a uitat în coș, apoi la copac
și apoi la Martin, care stătea în fața ei cu ochii coborâți în pământ. I-a
văzut buzele crispate, dar nu a scos niciun cuvânt. Apoi lacrimile i-au curs
din ochi și, plângând, s-a aruncat în brațele mamei sale până când, în cele din
urmă, i-a ieșit cu greu de pe buze:
- Mamă, le-am mâncat!
- Vezi că nu este ușor să faci
sacrificii, băiatul meu? Cere-i lui Dumnezeu să-ți dea o inimă puternică,
fermă, care nu numai că vrea să facă binele, dar și să-l facă.
- Mamă, bunul Dumnezeu este acum
supărat pe mine? I-am promis cireșele, nu-i așa?
- Îi pare rău că nu ai rezistat
tentației. Ai grijă ca lucrurile să meargă mai bine altă dată.
- Lui Martin îi părea rău din
toată inima că se întâmplase așa, îi era rușine în fața lui Dumnezeu, a mamei
sale și a lui Friedchen, dar a hotărât cu tărie că nu se va mai întâmpla.
În curând, s-au copt și celelalte cireșe,
iar când mama lui i-a spus: „Martin, culege-le și du-le la oraș”, el s-a
înroșit amintindu-și ce se întâmplase când culesese primele cireșe. În liniște,
s-a apucat de treabă, fără să dorească să mănânce nici măcar una. Cintezoiul cânta
la fel ca data trecută și tot felul de gânduri ispititoare i-au venit în inimă,
dar a rezistat cu curaj, iar când a venit mama lui, a putut să o privească
sincer în ochi:
- Mamă, nu am gustat nimic astăzi.
- Continuă să fii curajos, băiatul
meu, să nu mănânci nici pe drum, i-a răspuns ea.
Martin a pornit la drum, dar
înainte de a ajunge în oraș, un domn distins cu două fetițe de mână a venit în
întâmpinarea lui.
- Ce ai în coș, a întrebat el
oprindu-se, sunt poate căpșuni?
- Nu, domnule, cireșe.
- Așa? Arată-mi-le.
Martin a dat deoparte frunzele
verzi, iar domnul a exclamat:
- Ei bine, sunt frumoase; cât vrei
pentru ele?
- Treizeci de bănuți.
A căutat în portofel, apoi i-a spus
cu amabilitate:
- Iată, îți dau 50 de bănuți.
Martin l-ar fi strâns în brațe de
bucurie pe domnul amabil. Acum totul era bine, acum putea să fie din nou
fericit, acum putea să-i dea lui Dumnezeu ceea ce-i promisese. S-a întors
imediat în fugă acasă.
- Mamă! Mamă!, a strigat el cu
răsuflarea tăiată, 50 de bănuți, acum totul este din nou bine!
Doamna Busching a fost profund
emoționată, a simțit împreună cu băiatul cât de ușoară trebuie să fi fost inima
lui și a mulțumit Domnului împreună cu el.
În duminica următoare, Martin i-a
adus cadoul pastorului cu o inimă fericită. O singură dată s-a gândit la
briceagul de buzunar, dar bucuria de a le sluji bieților păgâni și, astfel,
puțin Domnului, l-a umplut de o bucurie cum nu mai avusese până atunci.
Când mama a venit la patul lui în
acea seară, el și-a strâns brațele în jurul gâtului ei:
- Mamă, astăzi am dat cu bucurie.
- Știu, dragul meu băiat, și de
aceea Dumnezeu te iubește. Fie ca El să te binecuvânteze mereu!
