„Este din nou
furtună în seara aceasta”, i-a spus Conor surioarei sale Evie, în timp ce își turteau
nasurile de geamurile vechi și subțiri ale căsuței care se afla pe coasta
atlantică a Irlandei.
Cei doi au
cunoscut marea și furtunile încă de când s-au născut.
Micul sat de
pescari includea un far vechi și puternic, construit cu mult timp în urmă pe o
bucată lungă și îngustă de stâncă ce se întindea în mare.
Pentru Conor și
Evie, această stâncă avea un nume foarte special. Pentru ei, se numea „Degetul
arătător”. „Pentru că așa arată”, a fost odată explicația lui Evie.
Și astfel, în
această seară, ochii lor erau din nou ațintiți asupra vechiului lor prieten, Degetul
arătător. Ore întregi puteau sta așa și asculta sunetul valurilor și al
vântului, cum masele grele de apă se loveau de pereții farului și cum, chiar în
vârful lui, se putea vedea mereu strălucirea clară a fasciculului de lumină.
Harri Clinton,
paznicul farului, trebuia să se afle acum la vechiul său birou. „Cu siguranță
că citește din nou în cartea lui cu ochii lui mari și ochelarii cei mici și
amuzanți pe nas”, a șoptit Conor, gândindu-se la Biblia lui Harri, de care
bătrânul era atât de des absorbit.
„Ce-ar fi să
mergeți să-l vizitați pe Harri Clinton?”, le-a sugerat mama, ridicându-și
pentru o clipă privirea de la lucrul de mâna.
O vizită la paznicul farului
„Să vă
întoarceți aici într-o oră”, a strigat ea după ei. „Da, desigur!”, au fost
ultimele cuvinte pe care le-a auzit în mijlocul furtunii și al vuietului de
vânt care venea dinspre ușa de la intrare. Conor și Evie nu aveau nevoie să li
se spună de două ori că pot să-l viziteze pe Harri.
Sub jachetele de ploaie duceau cele două
clătite rămase de la cină. Au luat-o la fugă pe cărarea îngustă spre turn. Cărarea
era luminată puternic. În cele din urmă, s-au aflat în fața ușii mari și groase
de stejar. Cei doi au tras în jos mânerul rigid. Acum trebuiau doar să urce pe
scara lungă în spirală!
Cartea misterioasă
„Bună seara,
domnule Clinton!” Fără suflare, cei doi frați s-au grăbit să intre în camera
mică din turn a lui Harri Clinton, care s-a întors încet cu fața la copii.
Bătrânul stătea la un birou greu, luminat de o lampă puternică. În mijlocul
mesei se afla cartea sa deschisă, cu paginile ei aurii strălucitoare. Marginile
erau deja destul de roase, iar unele propoziții au devenit abia lizibile.
„Voi sunteți! Ce
drăguț din partea voastră că mă vizitați.” Zâmbind și cu ochii scânteietori, a acceptat
cele două clătite. „Puneți repede jachetele de ploaie lângă șemineu, apoi vă
voi spune ceva din cartea mea”, a spus Harri arătând în direcția șemineului în care
trosneau lemnele.
Spus și făcut. Stând
lipiți de puloverul domnului Clinton, Conor și Evie au ascultat vechea poveste
din cartea misterioasă...
O întâmplare în furtună
„Întâmplarea aceasta
este în Evanghelia după Luca, în capitolul opt și este veche de aproximativ 2.000
de ani. A avut loc la Marea Galileii. Acest lac se află în țara Israel. Este
cunoscut și pentru furtunile puternice, iar în acea vreme oamenii navigau acolo
în bărci mici din lemn pentru a pescui. Într-o zi, 13 oameni au venit pe malul
acestui lac. Printre ei se aflau mai mulți pescari, dar și un vameș. Dar Unul
dintre ei era special, pentru că toți cei 12 bărbați Îl urmau și Îl ascultau
când vorbea. Îl numeau chiar Învățătorul și Domnul lor. Veți vedea imediat de
ce.
Ei s-au urcat
împreună într-o barcă pentru a merge pe partea cealaltă a lacului. În trecut,
oamenii trebuiau să vârlească din greu pentru a înainta. Învățătorul dormea și Se
odihnea după o zi obositoare. S-a întunecat repede. Dintr-o dată, mica barcă a
început să se clatine puternic, iar valurile au devenit din ce în ce mai
înalte. Se dezlănțuise o furtună puternică. Primele valuri au pătruns deja
peste marginea bărcii. Bărbații vâsleau temându-se pentru viața lor, dar în
zadar. Situația devenea din ce în ce mai gravă. Pescarii experimentați știau
foarte bine: suntem în mijlocul lacului, ne vom scufunda și vom muri! Acum,
toată barca era deja plină cu apă...
Dar stați! Unde
era al 13-lea om din barcă? El dormea. Era calm și nu Se temea deloc, ca și cum
furtuna nu ar fi fost prezentă.
Disperați, bărbații
L-au trezit, au strigat prin vacarmul puternic: „Doamne, salvează-ne, pierim!”.
Dar știți ce a făcut?
El a vorbit cu vântul și cu marea. Da, ați auzit bine.
Dintr-o dată,
furtuna și valurile au dispărut și totul s-a liniștit. Liniște în loc de
furtună, apă lină și calmă în loc de valuri înalte de un metru!
Cum a fost
posibil acest lucru atât de repede, cine era această Persoană? Cine era acest Învățător
și Domn, încât până și vântul și marea I s-au supus?”
Isus – Domnul în furtună
Încet, domnul
Clinton și-a închis vechea și iubita carte. „Isus este Domnul meu”, a spus el
încet, uitându-se la Evie și Conor.
„Îmi place
foarte mult această întâmplare. Pentru că Domnul Isus a fost în multe furtuni
puternice din viața mea. De multe ori am strigat la El în disperare, iar El a
fost întotdeauna aproape de mine. Acest Om este Fiul lui Dumnezeu și vrea să
urce și în corabia vieții voastre.
Odinioară, Isus
a fost aici pe acest pământ ca Om real. Dar cei mai mulți oameni nu L-au dorit,
deși li s-a permis să experimenteze atâtea miracole și lucruri divine cu El.
Pur și simplu nu
voiau să creadă că El este Fiul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Îl urau, pentru că nu
făcuse niciodată nimic rău sau greșit.
Nu mult mai
târziu, L-au pironit pe o cruce. Da, L-au omorât în chinuri groaznice. Așa este
inima noastră, rea și întunecată. Dar, așa cum marea și vântul I s-au supus,
tot așa și restul a trebuit să I se supună. Și astfel a înviat din moarte și S-a
dus în ceruri. El vă spune și astăzi, chiar și vouă: Credeți în Mine și
mărturisiți-I lui Dumnezeu în rugăciune tot răul pe care l-ați făcut în viață,
și Eu voi fi Mântuitorul vostru.”
