Vasilică era copilul unor părinți săraci,
dintr-un sat îndepărtat. Lângă căsuța joasă a părinților lui, locuia o bătrână,
pe care o vedea des, dar cu care nu vorbise niciodată. Într-o noapte s-a
năpustit peste sat un viscol năpraznic, cu ninsoare grea. Dimineața toți
locuitorii din sat au văzut în jurul lor numai nămeți de zăpadă, oriîncotro
s-ar fi uitat. Crivățul fusese așa de puternic, încât zăpada fusese grămădită
în mormane mari și toate ușile și porțile locuitorilor erau troienite; de
asemenea erau troienite și ușa și portița casei unde locuia bătrâna femeie, pe
care Vasilică o cunoștea din vedere. Tatăl lui Vasilică făcuse o pârtie cu
lopata și desfundase ușa casei lui, înainte de a pleca la muncă. Spre mirarea
mamei lui, Vasilică a cerut o lopată, aproape tot așa de mare ca și el. Când
mama lui l-a întrebat pentru ce o cere, a spus că vrea să rânească de la ușa și
portița bătrânei, fiindcă ea nu avea pe nimeni care ar fi putut să o ajute în
felul acesta. Însă bătrâna se apucase să facă ea însăși treaba aceasta și
deschizând puțin ușa, l-a zărit pe Vasilică – băiețel de zece ani – cu lopata
și mătura în mână, gata să-i facă toată treaba. Când a isprăvit lucrul din fața
casei până la portiță, s-a rugat să-l lase să rânească zăpada și de jur-împrejurul
casei, ca să-i fie mai ușor bătrânei, când avea nevoie de ceva din jurul casei.
Acestea toate le-a făcut Vasilică nu pentru că dorea să câștige ceva, deșii
părinții lui erau destul de săraci, ci fiindcă dorea să facă ce învățase din
Scriptură despre un pahar cu apă rece dat unuia mai neputincios și mai nevoiaș
decât el însuși.
Sunt sigur că fapta lui Vasilică a umplut
de bucurie inima Mântuitorului, care iubește cu o deosebită dragoste pe toți
copilașii, băieți și fete, care doresc să facă ce spune El în Sfânta Scriptură
și care prin purtarea lor iubitoare față de cei mai bătrâni, mai mici, mai
săraci sau mai slabi, arată că sunt ucenicii Lui. Bătrânica a fost așa de încântată
de isprava lui Vasilică, încât nu putea să-i mulțumească îndeajuns. Domnul Isus
cheamă pe băieți, ca și pe fete, să-L urmeze și să-i slujească, fiind, prin
aceasta, o binecuvântare și o bucurie pentru toți aceia cu care au de-a face.
Dragi copii, sunteți voi o binecuvântare
oriunde vă aflați și oriunde mergeți? Acasă, la școală, între tovarășii voștri
de lucru, de joc, sunteți voi o binecuvântare și o lumină? Aduceți-vă aminte de
aceste cuvinte din Cartea Sfântă: „Copilul lasă să se vadă încă din faptele
lui, dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană“ (Proverbe 20.11).
