sâmbătă

Bâtlanul şi iepurii



   - Nu înţeleg, spune Timi. Ceilalţi se află între timp lângă el la iazul din grădină. Bâtlanul nu fuge deloc, cu toate că aici au venit aşa de mulţi oameni străini. Domnul Rotaru râde.
   - Acesta este Fredy. L-am găsit în toamnă la iazul din pădure. Primise o încărcătură de alice în aripa dreaptă. Fredy era o pasăre tânără. Poate că de aceea s-a ataşat aşa de strâns de oameni şi de alte animale.
   - Ham, face Bruno. Domnul Rotaru îi mângăie gâtul.
   - Da, tu ai avut cea mai mare contribuţie la salvarea lui Fredy, îl laudă el pe câine. Bruno a vegheat în primele săptămâni în fiecare noapte lângă pasărea bolnavă. Chiar şi la mine mârâia, când doream să îngrijesc aripa lui Fredy. Bâtlanul stă foarte liniştit în apa mică a iazului. Bruno dă din coadă, apoi se lasă jos la malul apei şi îşi pune capul între labe.
   - Oh, spune Manu; el este vizibil mişcat. Este aşa de genial, aşa de paşnic oarecum. Ei se încred pe deplin unul într-altul. Domnul Rotaru dă din cap afirmativ.
   - Dacă găseşti pe cineva în care te poţi încrede pe deplin, atunci inima ta devine foarte liniştită, spune el. Izabela îl priveşte plină de aşteptare.
   - Pot să mă încred aşa în Isus? întreabă ea grăbită.
   - Da, poţi! spune domnul Rotaru. El nu te-ar dezamăgi niciodată în viaţă şi nu te-ar lăsa niciodată singură.
   - Sunt de fapt surprinsă că Fredy mai este aici, spune doamna Rotaru. Este de mult timp sănătos şi ar putea zbura înapoi la iazul lui.
   - Momentan se simte în siguranţă aici. Să-i mai dăm ceva timp până se mai încălzeşte.
   - Aş vrea să văd grajdul, spune rugător Manu şi arată spre clădirea din lemn joasă de partea cealaltă a iazului la marginea pădurii. El se leagă de locuinţă printr-o cărare îngustă.
   - Atunci haideţi! Domnul Rotaru pleacă înainte şi le deschide uşa. Micuţul grajd este într-adevăr primitor. Acoperişul şi pereţii sunt din bârne de lemn. Printr-o mică fereastră, lumina cade în spaţiul dintre cele patru mici cuşti. Miroase a lemn şi a fân proaspăt. Pe partea frontală a clădirii este o cuşcă încăpătoare pentru iepuri.
   Cu un strigăt entuziasmat, Maia se îndreaptă într-acolo. Iepurii fricoşi sar în colţul cel mai din spate al casei lor.
   - Nu aşa de furtunos, spune Timi râzând. I-ai pus în panică pe iepuri!
   - Sunt aşa de drăguţi, spune Maia. Pot să-i mângâi?
   - Desigur că poţi, spune doamna Rotaru. Medicul veterinar deschide uşiţa încuiată a cuştii de iepuri, scoate un iepure gras şi alb şi îl pune în braţele Maiei. Animalul adulmecă puţin speriat, dar rămâne foarte liniştit. Atentă, Maia mângâie blana lui moale şi deasă.
   - Îţi plac foarte mult animalele, aşa-i? întreabă domnul Rotaru. Maia afirmă.
   - Noi locuim, din păcate, la etajul al treilea, acolo nu poţi ţine aşa de bine animale.
   - Depinde. Un hamster, un cobai sau un canar poţi ţine fără probleme în locuinţă, dacă te îngrijeşti bine de ele.
   - Ar fi frumos, murmură Maia. Şi ar fi totdeuna cineva când venim acasă. Izabela încuviinţează. Ea ştie exact la ce se referă Maia. Doamna Rotaru pare să bănuiască ceva, dar nu pune întrebări. În loc de aceasta, domnul Rotaru spune prietenos:
   - Poţi veni oricând aici cu fratele tău şi să te ocupi de animale.
   - Mulţumesc frumos, spune Maia şi zâmbeşte. Apoi pune iepurele gras cu atenţie în cuşca lui.
   - Cine locuieşte în cuşca a patra? întreabă Manu.
   - Uită-te! răspunde domnul Rptaru. Cu atenţie, copiii se uită peste marginea cuştii.
   - Oh, face Manu. Pe fân se află un ţap mic. Când îi vede pe copii, vrea să sară, dar cade cu un behăit plângător iarăşi pe fân.
   - Nu îţi facem nimic, şopteşte Maia. Fii liniştit!

miercuri

Uşa inimii




   Multe mişcări şi mânuiri facem în viaţa de zi cu zi fără să ne gândim mult la ele. Sau ai numărat poate astăzi câte ferestre şi câte uşi ai deschis?
   O clanţă de uşă se apasă în mod normal mecanic. Dar nu întotdeauna fără participarea ta interioară. Trei exemple pentru aceasta:
1. Cu câtă nerăbdare şi bucurie ai deschis camera de zi într-o dimineaţă, pentru că ştiai sigur că acolo sunt pregătite cadouri pentru tine!
2. Sau mătuşa ta dragă vrea să vă viziteze. Mătuşa care îţi aduce întotdeauna ceva deosebit... Aproape că nu poţi să aştepţi, ca să-i deschizi uşa...
3. Sau: Tocmai vrei să deschizi uşa camerei tatălui. Supărat a strigat să mergi la el, pentru că „ai mâncat ceva pe furiş“...
   Ciudat! La deschiderea unei uşi nu ne gândim aproape deloc. Dar fără să deschidem uşa nu se întâmplă nimic, o dată cu deschiderea uşii începe totul. Deabia atunci ai parte de bine sau rău, de bucurie sau tristeţe.

   Geanina se preocupă în momentul de faţă de uşi. Mai exact spus, de o uşă anumită: uşa inimii ei.
   Geanina a auzit de Domnul Isus. Ea ştie că El este Fiul lui Dumnezeu şi că a venit în lume din dragoste pentru oamenii pierduţi şi a murit la cruce pentru a salva pe oameni. Oameni pierduţi ca Geanina. A citit undeva: Cine vrea să-L invite pe Isus, trebuie să-şi deschidă uşa inimii. Aceasta nu este aşa de uşor.
   Geanina are diverse sentimente. Uneori îi merge ca în exemplul 1, apoi ca în exemplul 2, apoi ca în exemplul 3.
   Găseşte în Biblie această propoziţie: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el...“ (Apocalipsa 3.20). Dintr-o dată înţelege: Acum Domnul Ius îţi vorbeşte ţie! Acum poţi veni la El cu vina ta, dar şi cu nerăbdarea şi bucuria ta.
   Ce răspunde Geanina? „Doamne Isuse, eu deschid uşa inimii mele pentru Tine, vino în inima mea!“ Dragă băiat, dragă fată, Geanina a recunoscut despre ce uşă este vorba.

Păpuşile indiene



   Clopoţelul la uşa micuţului magazin a sunat vesel. Doi clienţi au păşit în magazin şi s-au uitat în jur pentru a descoperi tot ce exista aici. Pe rafturi erau stivuite cele mai frumoase lucruri, care se vindeau turiştilor în acel sat de pescari. Chipiuri de căpitan se aflau lângă pulovere norvegiene, un rechin împăiat atârna de tavan şi privea spre serviciile de ceai chinezeşti. Cine avea mulţi bani, putea cumpăra un vapor într-o sticlă, iar pe perete era agăţată chiar o hartă cu comori de-ale piraţilor (dar cred, că nu era adevărată). Cei doi clienţi s-au uitat cu atenţie în jur şi au vrut să plece. Atunci privirea lor a căzut pe cinci păpuşi de paie, care erau îmbrăcate colorat. Vânzătoarea a observat interesul celor doi şi s-a apropiat de ei:
   - Pot să vă ajut?
   - Da, au spus clienţii, vă rugăm să ne explicaţi ce sunt acestea.
   - Sunt un lucru de mână, care este confecţionat de indieni. Copiii indienilor iau în fiecare seară cu ei în pat aceste mici păpuşi şi le povestesc grijile lor şi de ce se tem. Apoi le pun sub pernă. Fiecare dintre cele cinci păpuşi se îngrijeşte apoi de o problemă, iar dimineaţa grijile sunt îndepărtate. Este un lucru interesant. Nu ar fi de interes pentru dumneavoastră?
   - Nu, a răspuns unul dintre cei doi, eu Îi spun în fiecare seară Domnului Isus problemele mele, şi El Se îngrijeşte de ele. Nu ar fi aşa ceva de interes şi pentru dumneavoastră?
   Gânditoare, vânzătoarea a aşezat înapoi pe raft păpuşile din paie şi le-a urat zile frumoase de concediu.


sâmbătă

Casa ta... pe stâncă?



   Priveşte zidarul! Cu câtă grijă aşază fiecare cărămidă la locul potrivit. El ştie că zidul va deveni puternic, numai dacă el va lucra acum conştiincios.
   Ştii de cine îmi aminteşte acest zidar? De tine! De ce? Pentru că şi tu construieşti. Construieşti viitorul tău.
   Ce bine de tine, dacă deja de copil cunoşti sfaturile preţioase ale Bibliei!
   Cuvântul lui Dumnezeu este ca o stâncă, pe care putem construi o casă solidă. Isus a spus acest lucru. O stâncă este tare, este stabilă, şi aşa este şi Biblia.
   Domnul Isus a vorbit şi despre oamenii, care aud Cuvântul lui Dumnezeu şi doresc să-i dea ascultare. Ce a spus despre ei? Vedem imediat. Este foarte important şi merită să te gândeşti întotdeauna la aceasta.
   Isus a mai spus: „Pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.
   A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
   Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip.
   A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.“     Matei 7.24-27