Ioana este necăjită

   - Ciudat, spune Ștefan într-o zi la amiază către Ana. Ioana nu a mai venit la noi de câteva zile. V-ați certat?

   Ana își ridică privirea din farfurie.

   - Nu știu ce are Ioana. Este oarecum ciudată. Nu vorbește cu nimeni și după școală pleacă imediat. Ce crezi, să o întreb ce are?

   - Sigur, spune Tinel. Ea este prietena ta cea mai bună, nu-i așa?

   - Da. O să merg după amiază la ea, spune Ana hotărâtă. Mama încuviințează încurajând-o.

   Ana termină repede temele de casă. Mama Ioanei îi deschide puțin mai târziu ușa:

   - Bună ziua, Ana. Ce frumos că ai venit la noi! Din păcate, tocmai trebuie să plec. Ioana este în sufragerie. Jucați-vă frumos împreună!

   Ana dă din cap. Ioana nu se uită la Ana, când aceasta intră, ci se preocupă mai departe cu papagalul ei. Ușa sufrageriei se închide. Ioana ascultă cu atenție până pleacă mama ei, apoi se aruncă pe canapea și se ascunde sub pătură.

   - Ioana, ce s-a întâmplat cu tine? întreabă neliniștită Ana.

   - Nimic.

   - Dar eu sunt prietena ta! Ochii Ioanei se umplu deodată cu lacrimi.

   - Noi nu avem prieteni! suspină ea. Ana se uită îngrozită la ea. Ar dori să plângă și ea.

   - Nu este adevărat! spune Ana. Eu sunt prietena ta! Și Domnul Isus te iubește, pe tine și pe mama ta.

   - Nu cred! spune înciudată Ioana. Se așază, își șterge lacrimile și se uită urât la Ana. Atunci nu s-ar fi întâmplat așa ceva. Mama împlinește peste două săptămâni treizeci de ani, izbucnește acum ca dintr-o cascadă din Ioana. Ea are liber și a vrut să sărbătorească puțin. Dar sora ei are deja ceva planificat, colegii ei de lucru nu pot sau nu vor să vină, iar bunicii orișicum nu vin, pentru că sunt supărați că mama și tata s-au despărțit. Deci nu va fi nimeni! De când tata a plecat și mama nu are așa mulți bani, nu mai avem prieteni!

   Ana sare deodată în picioare și aleargă spre calendarul care este agățat lângă ușă.

   - În ce zi are mama ta ziua de naștere?

   - Sâmbăta viitoare, răspunde în silă Ioana.

   - Este bine, spune Ana cu ochi fulgerători. Vom închiria sala comună de jos din bloc, vom invita vecinii și vom sărbători.

   - Crezi că va merge? întreabă Ioana îndoielnică, dar totuși cu puțină speranță.

   - Sigur! Părinții mei ne vor ajuta cu siguranță. Dar acum avem foarte multe de făcut, trebuie să coacem ceva, să cumpărăm băuturi, să împodobim sala, să scriem invitații. Hai imediat dincolo la mine, ca să ne gândim la toate.

   Ioana se molipsește de entuziasmul Anei. Cele două fete tropăie pe scări ca o turmă mică de elefanți spre locuința părinților Anei, care se află deasupra apartamentului în care locuiește Ioana cu mama ei. Mama Anei, Tinel și Ștefan ascultă liniștiți relatarea Anei. Mama Anei o mângâie pe Ioana pe părul bogat, creț și îi zâmbește.

   - Ana are dreptate! Desigur, vom organiza o sărbătoare pentru mama ta! Trebuie să rămână totul foarte secret, ca să fie o surpriză pe cinste! Ioana strălucește de bucurie.

   Cu mare entuziasm, fetele încep în umătoarele zile cu pregătirile. Și Ștefan și Tinel ajută la coloratul invitațiilor și la împodobitul sălii, pe care părinții Anei au închiriat-o pentru sărbătoare.  Familia Anei a plănuit și alte surprize pentru mama Ioanei, dar toți sunt așa de secretoși, încât nici măcar Ioana nu știe despre ce este vorba.

   În sfârșit sosește ziua de sâmbătă și sala este împodobită cu flori galbene, ghirlande și șervețele galbene, pentru că galben este culoarea preferată a mamei Ioanei. Și părinții Anei se află acolo.

   - Vă felicităm și vă dorim binecuvântarea lui Dumnezeu la împlinirea vârstei de 30 de ani! spune tatăl Anei.

   - Ne rugăm în fiecare zi pentru dumneavoastră și fiica dumneavoastră! adaugă zâmbind mama Anei. Bucuroasă, mama Ioanei ia în primire buchetul mare de flori.

   Ștefan, Ana și Ioana au exersat chiar și un cântec frumos de ziua de naștere, care iese mult mai bine decât la probe. Bufetul rece este binevenit și vecinii se servesc din belșug. Mama Ioanei strălucește de bucurie. Se bucură de sărbătoarea ei – când deodată se aude un țipăt. Este Ioana, care tocmai a mers afară să mai aducă băuturi. Cu un strigăt de bucurie se aruncă în brațele deschise ale unei doamne.

   - Bunica! Și bunicul, și el este aici! Mama Ioanei stă în ușa sălii și se uită neîncrezătoare. Apoi este îmbrățișată de ambii părinți deodată. Ana este bucuroasă. Această surpriză a reușit! Niciodată înainte nu a văzut-o pe mama Ioanei plângând, dar Ana simte că trebuie să fie lacrimi de bucurie.

   Este un grup de oameni bucuroși care sărbătoresc împreună. În mod excepțional, Ana și Ioana au voie să rămână până la sfârșit. Ele strâng resturile de mâncare de la bufetul rece. Nu a rămas mult în plus.

   - Voi sunteți prieteni adevărați! spune deodată Ioana. Tu și familia ta!

„Prietenul adevărat iubește oricând…“ (Proverbe 17.17)