Ionatan

   Micuţul Ionatan, un copil dintr-o familie de evrei, văzu într-o duminică dimineaţa pe două fete care mergeau la şcoala duminicală şi le întrebă:

   - Unde mergeţi?

   - La şcoala duminicală! i-au spus ele şi i-au dat mâna micuţului băiat, pe care îl cunoşteau bine.

   - Luaţi-mă cu voi! le rugă Ionatan. Iuliana şi Cristina au făcut acest lucru cu plăcere. Ele ştiau ce mult îi iubeşte Mântuitorul pe copii. Ele îl luară pe Ionatan între ele şi astfel l-au condus la şcoala duminicală.

   Cât se mai minuna micuţul băiat de tot ce vedea şi auzea! Învăţătorul şcolii duminicale s-a rugat la începutul şi la sfârşitul orei către Domnul Isus şi I-a mulţumit că El a venit în lume pentru a salva păcătoşi pierduţi. Ionatan a auzit povestindu-se cum mamele aduceau pe micuţii lor la Mântuitorul şi cum acesta îi lua în braţe şi îi binecuvânta. Toate acestea erau aşa de noi şi de frumoase pentru băiat, încât credea că visează sau că se află într-o altă lume.

   Cât de rău i-a părut când ora s-a terminat şi a trebuit să pornească împreună cu cele două prietenele ale lui spre casă!

   Când Ionatan a ajuns acasă, i-a spus mamei:

   - Mamă, cât de frumos este la şcoala duminicală! Lasă-mă să merg totdeauna cu Iuliana şi Cristina!

   - De ce, dragul meu? a vrut să ştie mama.

   - O, este aşa de frumos acolo! Copiii cântă, iar învăţătorul spune povestiri aşa de frumoase.

   Pentru că Ionatan a rugat-o aşa de mult, mama i-a permis să meargă în fiecare duminică la şcoala duminicală. Şi de atunci, pentru micuţul băiat a început un timp frumos. Pentru că auzea mult despre mântuirea şi dragostea lui Isus, a devenit curând foarte fericit. El Îl iubea acum pe Domnul Isus, care S-a lăsat bătut pe cruce pentru el.

   El a vrut să le spună şi părinţilor lui despre fericirea sa. Astfel, într-o zi spuse:

   - Acum sunt fericit, mamă, ştiu acum că Mântuitorul a murit şi pentru mine. El a murit şi pentru tine şi pentru tata, da, pentru noi toţi.

   Mama păli la faţă şi spuse:

   - Băiete, ce spui acolo? Să nu mai aud niciodată aşa ceva!

   Dar micuţul a crezut că mama nu a înţeles bine şi a spus încă o dată:

   - Domnul Isus a murit pentru mine, ştiu acum. Eu sunt oiţa Lui. Dar El a murit şi pentru tine, mamă, şi pentru tata.

   Atunci mama răspunse cu asprime:

   - Lasă vorbăria! Toate acestea nu sunt pentru noi, nici nu este adevărat!

   Ionatan s-a ridicat, ca şi când l-ar fi lovit fulgerul. Nu a spus nimic, dar câteva zile la rând a fost foarte abătut.

   Într-o zi la amiază s-a dus singur la învăţătorul şcolii duminicale şi întrebă foarte nefericit:

   - Nu este pentru noi ce ne-aţi spus? Mama mea spune că totul nu ar fi adevărat. Nu este adevărat că Mântuitorul a murit şi pentru mine?

   Învăţătorul a înţeles imediat necazul micuţului băiat, l-a luat în braţe şi l-a mângâiat:

   - Desigur, dragul meu, este adevărat. Domnul Isus a murit la cruce pentru păcatele noastre. El este adevăratul Miel de jertfă, despre care Dumnezeu vorbeşte aşa de mult în Biblie. Crede cu tărie în El şi nu te lăsa înşelat! Roagă-te pentru mama ta dragă, ca şi ea să creadă în Mântuitorul. Ea nu-L cunoaşte încă.

   Când învăţătorul şcolii duminicale a rămas singur, a îngenuncheat şi s-a rugat pentru familia de evrei, mai ales pentru micuţul Ionatan. Dar el nu l-a mai revăzut niciodată. Ionatan nu a mai avut voie să meargă la şcoala duminicală.

   Au trecut mulţi ani. Ionatan merse la multe şcoli şi la sfârşit la universitate. El deveni medic. La început a lucrat ca asistent într-un spital mare, unde făcea uneori serviciu de noapte.

   O dată a fost chemat noaptea la un muribund. Lui Ionatan îi părea rău că el ca medic nu mai putea face nimic pentru acest bolnav. Dar bolnavul spuse:

   - Domnule doctor, mai puteţi face ceva pentru mine. Vă rog să-mi citiţi din această carte un capitol. Doresc să aud încă o dată Cuvântul lui Dumnezeu.

   Ionatan luă cartea. Era Noul Testament. El îl deschise şi citi un loc pe care şi-l dori bolnavul şi care însemna mult pentru el. Bolnavul îl rugă apoi pe medicul tânăr, ca să păstreze cartea ca amintire şi să o citească.

   Ionatan a fost foarte mişcat. El mulţumi pentru cărticică şi o puse în buzunar. Simţea că Dumnezeu îi vorbea prin muribund. Îl copleşi amintirea şcolii duminicale, tot ce a simţit şi a aflat când a fost odată copil. Ah, ca student auzise altceva, ce a dăunat sufletului său. Dar acum Domnul Isus vorbea iarăşi aşa de clar către el. Citea zilnic Cuvântul lui Dumnezeu şi deveni iarăşi fericit, mai fericit decât oricând înainte. A fost conştient, că a fost pentru totdeauna o proprietate a Domnului Isus. Mult timp a putut să-şi exercite meseria şi să fie o binecuvântare pentru alţii.