Cuibul de ciori

     Ionel era fiul unor părinți credincioși. Mai avea și alți frați. Cei mai mari au dat ascultare chemării Domnului Isus și Îl cunoșteau ca Mântuitorul lor personal. Numai Ionel nu era oița bunului Păstor. Părinții lui se rugau foarte mult pentru el. Dar Ionel nu a ascultat de vocea bunului Păstor. A rămas indiferent. Atunci, Domnul Isus a trebuit să-l ducă pe o cale deosebită.

     La școala duminicală, la care mergea Ionel cu frații săi, se istorisea mereu despre dragostea Domnului Isus, așa că unii dintre copii și-au deschis inima Domnului Isus și au fost mântuiți. Dar pe Ionel nu-l mișca acest lucru deloc. Era un băiat drăguț și inteligent, dar indiferența lui față de Cuvântul lui Dumnezeu le făcea griji mari părinților.

     Casa lui părintească se afla în afara orașului. Până la școala duminicală, Ionel trebuia să meargă pe o cărare aproximativ o oră. Băiatul lipsea deseori de la școala duminicală. Mama îl trimitea întotdeauna cu ceilalți frați, dar pe drum el o lua în altă parte pentru a-și petrece timpul prin pădure. Părinții îl avertizau mereu și se rugau zi de zi pentru băiatul lor.

     Într-o zi frumoasă de vară, într-o duminică, Ionel, în loc să meargă la școala duminicală, a mers în pădure. Acolo s-a așezat în iarbă, la umbra copacilor. După un timp a descoperit într-unul din copacii înalți un cuib de ciori. Când a privit mai îndeaproape, a observat cum mama cioară își hrănea puii. Băiatul privea uimit păsările și asculta croncănitul lor.

     Deodată auzi pași. Când se uită, văzu venind doi bărbați. Aceștia au observat și ei cuibul de ciori. L-au întrebat, dacă se încumetă să se cațere în copac și să aducă jos unul din puii de cioară. Pentru aceasta i-au promis că va primi și o răsplată. Ionel nu se lăsă rugat de două ori. Era foarte sprinten și se cățărase în mulți copaci. În câteva clipe a fost sus. Tocmai când voia să întindă mâna după unul din puii din cuib, creanga, de care se ținea strâns, s-a rupt și băiatul s-a prăbușit. S-a lovit puternic de pământ.

     Cei doi bărbați s-au speriat foarte tare. Deoarece nu-l puteau ajuta, au fugit repede după ajutor și să-i înștiințeze pe părinții băiatului. Au bănuit că locuiește în casa din apropierea pădurii.

     Ce sperietură pentru părinți, când și-au văzut băiatul întins acolo! Își rupsese, așa cum s-a constatat mai târziu, în mai multe locuri coloana vertebrală.

     În acel timp - această poveste s-a petrecut acum mai bine de 100 de ani - nu existau salvări. Astfel a fost adusă de la un vecin o căruță, în care s-a așezat fân. L-au așezat pe băiat cu toată grija pe fân, apoi au pornit în galop spre spitalul din oraș. Călătoria a fost un chin pentru băiat, deoarece drumurile nu erau asfaltate pe atunci.

     În drum spre spital, mama a îngenuncheat lângă băiatul ei. Ea îi striga mereu cuprinsă de frică: "Ionel, nu muri, căci încă nu ești mântuit!" Se ruga mereu: "Doamne Isuse, salvează-mi băiatul!"

     Ajunși la spital, băiatul a fost dus în sala de operații. În timp ce băiatul era în mâinile medicilor, mama s-a dus la o familie, pe care o cunoștea și care locuia în apropierea spitalului. Acolo l-a întâlnit și pe un foarte cunoscut evanghelist pe atunci. După ce mama le-a relatat întâmplarea groaznică, au îngenuncheat cu toții pentru a-i cere Domnului Isus ajutor și putere, dar mai presus de toate mântuirea băiatului. Apoi mama și evanghelistul s-au dus la spital și au cerut permisiunea de a-l vizita pe rănit. Medicul le-a permis, căci nu mai exista nicio speranță pentru Ionel să se vindece.

     Băiatul era conștient. A recunoscut-o pe mama lui, dar și pe acel evanghelist. Acesta l-a întrebat:

     - Ionel, știi că situația ta este foarte gravă?

     - O, da!

     - Dacă Dumnezeu ar trebui să te cheme, unde vei merge?

     - În iad! șopti băiatul.

     - Ai meritat iadul?

     - Păcatele mele, păcatele mele! a strigat de mai multe ori băiatul.

     Mama nu l-a părăsit nicio clipă pe băiatul ei. Se ruga mereu stăruitor pentru mântuirea lui.

     - Ionel, tu știi că Domnul Isus a murit pe crucea de la Golgota pentru păcătoși pierduți. Acum mai poți fi mântuit. Roagă-te ca vameșul din templu!

     Deodată răsună tare și clar din gura băiatului: „Doamne Isuse, salvează-mă!“

     Au fost numai câteva cuvinte, dar ele au fost sincere. Harul lui Dumnezeu, arătat în Domnul Isus, s-a dovedit și față de acest băiat ca aducător de mântuire. Când acel evanghelist l-a întrebat pe băiat: „Crezi că Domnul Isus a murit și pentru tine?“, Ionel a răspuns:

     - Da, cred cu tărie că a murit și pentru mine.

     Apoi a urmat o mărturisire față de mama lui:

     - O, mamă, iartă-mă! Nu pot să mă căiesc îndeajuns pentru cât de mult te-am întristat!

     Astfel a fost o mare bucurie în cer pentru un păcătos care s-a căit. Ce bucurie a fost și pentru mama băiatului și pentru toți cei care au auzit de mântuirea sa!

     Băiatul a mai trăit 11 zile până când Domnul Isus l-a luat la El. În acele 11 zile, Ionel a arătat că în inima sa totul devenise nou. Toți, care veneau să-l viziteze, auzeau cuvintele: „Ziua cea mai frumoasă din viața mea a fost ziua, când L-am găsit pe Mântuitorul!“

 „Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!“

(Isaia 38.17)