Ciocolata

   - Marin, fugi repede la magazin şi adu cealaltă sacoşă cu cumpărături! N-am putut să le aduc pe amândouă. Doamna Irina a pus sacoşa de cumpărături sub tejghea.

   Băiatul fugi la magazin. Când intră, nu era nimeni în magazin: nici un client, nici doamna vânzătoare, doar el singur. Marin aşteptă un timp. Oare nu auzise doamna Irina clopoţelul de la uşa magazinului?

   Marin îşi drese glasul. Apoi începu să fluiere un cântecel, dar se părea că nimeni nu-l observă. Privi în jurul său în magazin, cercetă mărfurile expuse pe rafturi, se uită la panourile cu reclame colorate şi citi titlurile. Timpul trecea.

   Deodată, Marin observă un coş, care era umplut cu ciocolată. Erau tot felul de sortimente de ciocolată acolo: ciocolată cu lapte, ciocolată cu alune, ciocolată cu fructe, ciocolată umplută - un mic munte cu table de ciocolată. Dacă ar lua una din aceste table, nu ar observa nimeni.

   Băiatul privea mereu spre ciocolată. Inima îi bătea tare. Dar îşi reveni repede şi se îndepărtă de acolo. Doar nu era un hoţ! Să fure? - Nici nu se punea problema!

   Se îndreptă spre tejghea. Acolo, chiar lângă casa de marcat, văzu o tablă de ciocolată. Sigur, un client o lăsase acolo din greşeală. Cu siguranţă, era şi plătită. „Nu-i pricinuiesc nimănui nici o pagubă dacă o iau. Doamna vânzătoare a primit banii pentru ea!“ Ciocolata dispăru repede în buzunarul pantalonilor lui Marin.

   Puţin mai târziu veni şi doamna Irina în magazin. Îl văzu pe băiat stând în faţa tejghelei şi îi spuse prietenoasă:

   - Ei, Marin, vrei desigur să iei sacoşa cu alimente. Aştepţi de mult timp?

   - O, nu, doamna Irina. Marin o privi nesigur pe doamna Irina. Luă sacoşa plină şi se îndreptă spre uşă. Doamna Irina îi deschise uşa şi îi spuse:

   - Marin, fii atent, pentru că în sacoşă sunt şi sticle!

   Băiatul îi mulţumi şi porni spre casă.

   Marin nu voia să ducă acasă ciocolata. Pe drum o desfăcu şi începu să o mănânce. Mesteca şi înghiţea în grabă. Hârtia o strânse ghem şi, după ce privi în jur pe furiş, o aruncă într-o stradă laterală.

   Aşa s-au petrecut lucrurile cu ciocolata. Un lucru mic, neînsemnat, ceva care se petrece în viaţa multor, multor oameni în mii de feluri asemănătoare.

   Trecură mulţi ani. Băiatul deveni un bărbat. Nimeni nu a aflat ceva de furtul lui Marin. Doar nu-l văzuse nimeni. Sau poate totuşi?

   A venit o zi în care Marin L-a găsit pe Mântuitorul şi a fost mântuit. Domnul Isus i-a arătat întreaga vinovăţie, lucruri de demult, chiar şi problema cu ciocolata. Marin a fost sincer. A înţeles că trebuie să recunoască furtul nu numai în faţa lui Dumnezeu, ci şi în faţa oamenilor. Chiar în acea zi s-a dus la doamna Irina. Când aceasta a auzit din ce motiv venise Marin la ea, ochii i se umplură de lacrimi. L-a iertat din toată inima.

   Marin i-a mulţumit din inimă bătrânei doamne şi a mai discutat un timp cu ea. El i-a povestit de întoarcerea lui la Dumnezeu, de dragostea iertătoare a lui Dumnezeu, care i-a iertat toată vina şi nu-Şi mai aduce aminte de ea.

Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor...

 

(Evrei 10.17)