Un băieţel, al cărui tată era miner într-o
mină de cărbuni, stătea într-o seară la poarta minei. Aştepta răbdător ca
printre mulţii mineri să se arate şi tatăl său. Un bărbat mai în vârstă, care
l-a observat, l-a întrebat:
- Ce
faci aici?
- Îl aştept pe tata.
- Dar nu îl poţi recunoaşte printre aşa de
mulţi bărbaţi. Toţi poartă aceeaşi cască de protecţie şi au aceleaşi feţe
negre! Mai bine te duci acasă!
- Nu, pentru că tata mă cunoaşte! a răspuns
micuţul.
Ce răspuns bun! Băiatul ştia că nu putea să
facă nimic, dar nu s-a îndoit de dragostea tatălui său. Nu era posibil ca tatăl
lui să-l treacă cu vederea!
Dumnezeul nostru vede totul. El ştie şi aude
totul. Împăratul David spunea: „ştii când stau jos şi când mă scol, şi de
departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate
căile mele” (Psalmul 139.2,3). Cine Îl cunoaşte pe El ca Tată nu simte niciun
fel de nelinişte la acest gând, ci se bucură şi are aceeaşi dorinţă ca David: „Cercetează-mă,
Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima ... şi du-mă pe calea veşniciei!” (versetele
23,24).
Nimic nu este prea mare şi nimic nu este prea
mic pentru Dumnezeul atotputernic. Dumnezeu nu numai că este atotştiutor, dar
El este şi dragoste - pe El Îl mişcă dragostea unui Tată faţă de copiii Săi. Şi
aceasta este o dragoste activă, care îi înconjoară pe copiii lui Dumnezeu în
toate împrejurările vieţii. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi:
„Tatăl vostru
ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” (Matei 6.8).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu