Fericirea mea este mare

   - Ce este cu tine, Dorina? a întrebat învăţătoarea când Dorina a intrat în clasă cu ochii plânşi.

   - Surioara mea a murit, a răspuns micuţa şi a început să plângă.

   - Îmi pare foarte rău, i-a spus învăţătoarea cu multă compasiune şi a luat-o pe micuţa elevă de mână. Nici măcar nu am ştiut că mai ai o surioară. Câţi ani a avut?

   - Doar cinci ani.

   Învăţătoarea a încercat să o mângâie pe Dorina. Ea a tras-o în apropierea ei şi i-a spus Dorinei despre Mântuitorul şi despre Paradis. Dorina s-a gândit puţin, apoi a spus în timp ce îşi ştergea lacrimile:

   - Ştim că surioara mea este în cer. Ea a vorbit în ultimul timp numai despre Mântuitorul şi a cântat împreună cu mine şi mama cântarea unde se spune la sfârşit: Amin, da, fericirea mea este mare. Ea a fost foarte fericită şi se bucura să meargă la Mântuitorul.

   - De unde ştia surioara ta această cântare frumoasă? a întrebat mirată învăţătoarea. Mergea la şcoala duminicală?

   - Nu, şi nici eu. Dar deasupra de noi în casă locuiesc doi copii care merg la o şcoală duminicală. Şi ei cântă aşa de mult şi s-au jucat deseori cu surioara mea în grădină de-a şcoala duminicală. Şi astfel ea a învăţat cântări şi foarte multe versete din Biblie. Şi toate acestea le-a învăţat singură şi cu mult drag. Nimeni dintre noi nu s-a gândit că va muri aşa de repede.