În multe feluri

   În urmă cu câtva timp, un fost coleg de studiu, care acum ocupă o poziție importantă în sistemul juridic, mi-a povestit cum a ajuns la credință. Motivul nu a fost o predică sau un pliant, ci un mic băiat, chiar copilul lui. Dumnezeu vorbește în multe feluri.

   Tânăr fiind și în mod deosebit în timpul studiului nu am luat în considerare Biblia, pocăința și evlavia. Rugăciunile mamei mele pentru mine păreau să fie fost în zadar. Dumnezeu era o noțiune seacă pentru mine, un cuvânt fără conținut, iar pe Isus Hristos Îl consideram numai un bărbat înțelept, virtuos al timpului Său și un martir curajos al învățăturii Sale. Ceea ce spunea Biblia despre cer, iad și veșnicie, mi se părea o istorie fantastică, legendară. Și totuși, mai târziu, când am avut eu însumi copii, i-am crescut în duhul creștinismului, după învățăturile și sfaturile Bibliei. Cunoșteam importanța și însemnătatea temerii de Dumnezeu pentru educația tinerilor, care fără aceasta sunt curând ademeniți de patimi. Pe scurt, copii mei trebuiau să fie educați creștinește de mine și de soția mea, deși atunci niciunul dintre noi nu era creștin și nu aveam viața din Dumnezeu.

   Într-o seară, soția mea mi-a povestit că micul nostru Charly a fost foarte neastâmpărat în acea zi. L-am certat și m-am întors de la el cu o față gravă. Când a fost dus la culcare, a stat puțin liniștit pe pat, dar apoi a început să plângă tare. M-am dus la el și l-am întrebat:

   - De ce plângi?

   N-a putut spune nimic, dar apoi șoptit a spus:

   - Ah, îngerii!

   - Ce este cu ei? l-am întrebat eu.

   - Îngerii au scris tot în cartea cea mare.

   Apoi a început iarăși să plângă așa de tare, încât n-am înțeles bine cuvintele sale.

   - Ei, băiete, desigur, ei au făcut aceasta. Dar de ce ai fost neascultător?

   - Ah, tată, îmi pare rău. Dar nu se poate șterge ceea ce au scris ei acolo? a întrebat Charly și m-a privit temător. Eu nu credeam în îngerii băiatului meu cel mai mic, dar m-a impresionat durerea și căința sa, de aceea am continuat și i-am spus:

   - Da, Charly, istoria tristă a relelor făcute de tine poate fi ștearsă. Dar trebuie să-L rogi pe bunul Dumnezeu, ca el să te ierte.

   - O, tată, strigă micuțul, ridicându-se repede. Vreau să fac acest lucru! Ar fi mai bine să îngenunchez?

   - Da, Charly, îngenunchează! i-am răspuns eu.

   Într-o săritură, Charly s-a ridicat din patul său. Toată tristețea lui dispăruse. A îngenuncheat în fața patului și a închis ochii. Dar apoi m-a privit, s-a gândit o clipă, apoi a spus:

   - Nu ar fi mai bine, dacă și tu ai îngenunchea împreună cu mine? Atunci bunul Dumnezeu mă va ierta mai degrabă, sau?

   Vă puteți imagina stinghereala mea. Nu m-aș fi lăsat văzut în această poziție de niciun coleg. Dar ce aveam de făcut? Am îngenuncheat lângă băiatul meu.

   Apoi, Charly mi-a spus:

   - Ah, tată, roagă-te tu! Tu îi poți spune mai bine totul bunului Dumnezeu!

   Și m-am rugat. M-am rugat cu sentimente ciudate. M-am rugat Dumnezeului pe care nu-L cunoșteam. M-am rugat Dumnezeului în care nu credeam și totuși eram ferm convins că El mă ascultă. Vorbeam cu Dumnezeu, și El cu mine! Cum aș putea descrie sentimentele mele?

   După ce am spus Amin, ne-am ridicat de pe genunchi, iar Charly m-a întrebat cu o seriozitate care m-a zguduit:

   - Tată, este totul șters acum? În întregime șters? Șters cu un burete?

   - Băiatul meu, nu cu un burete, ci cu sângele Mântuitorului nostru.

   A urmat o lungă tăcere. Fiecare era pe gânduri. Apoi Charly m-a întrebat:

   - Ai fost scris și tu în cartea cea mare? Și mama?

   - Da, din nefericire, și eu, și mama.

   - Și mama?

   - Da.

   Mai mult n-am putut spune.

   - Dar și păcatele voastre sunt șterse, sau?

   Ce examen! Am început să tremur. Mi se părea că nu stau înaintea copilului meu, ci înaintea judecătorului veșnic. Cu glas încet am răspuns la întrebarea lui Charly:

   - Sper!

   Atunci am văzut-o pe soția mea stând în spatele nostru. Ea auzise toată conversația cu Charly. M-a privit îndelung. În ochii ei erau lacrimi. Atunci a îngenuncheat și ea și ne-am rugat toți trei, tata, mama și copilul; am strigat la Dumnezeu, care a fost străin pentru noi, am mărturisit vina noastră mare și am cerut harul Său. Iar Dumnezeu ne-a ascultat. El ne-a acceptat pe noi, care fusesem rătăciți, nemulțumitori, care ani de zile nu ne-am interesat de El. El ne-a iertat totul și ne-a dăruit pacea Sa. Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne-a curățit de toate păcatele.