vineri

Locuiește Domnul Isus aici?

 

   Într-o dimineață, în timp ce învățătoarea unei școli misionare din Birmania dădea lecții de citire, un băiat de doisprezece ani a intrat brusc pe ușa deschisă și a întrebat grăbit: „Locuiește Domnul Isus aici?”.

   Băiatul avea părul negru și des. Hainele sale constau dintr-o bucată de pânză colorată pe care o înfășurase în jurul său. „Locuiește Domnul Isus aici?”, a întrebat din nou, fără suflare. „Ce ai vrea de la Domnul Isus?”, l-a întrebat misionara. – „Aș vrea să vorbesc cu El, trebuie să Îi mărturisesc păcatele mele. Am auzit că trebuie să-i spui Lui ce rău ai făcut, pentru ca totul să fie bine din nou. Vă rog, spuneți-mi unde Îl pot găsi!”

   Probabil, noi zâmbim citind despre ideile pe care le avea băiatul neștiutor despre cum să-L caute pe Domnul Isus. Misionara a putut, desigur, să-i spună unde să-L găsească – și tu poți ști unde să-L găsești: în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus Însuși a spus:
   „Cercetați Scripturile ... tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5.39).
   Dacă Îl cauți cu sinceritate pe Domnul Isus, Îl vei găsi! Domnul Isus te cheamă:
   „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”
   și
   „Cine crede în Mine are viața veșnică” (Ioan 6.37,47).
   Cu siguranță, și băiatul din Birmania L-a găsit pe Domnul Isus prin credință!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu