O licitație memorabilă

 

   În secolul al XIX-lea, Wilhelm, un ucenic meșteșugar din Bavaria, a venit la Dresda și a înnoptat acolo într-un han. Acesta era plin în acea seară. Mulți dintre oaspeți erau tineri ucenici care își părăsiseră pentru prima dată satele natale. Obosit, Wilhelm s-a așezat la una dintre mese, s-a uitat curios în jur și a început să studieze fețele celor prezenți.
   Atunci, un bărbat din acea încăpere, a început o licitație. Interesul pentru marfa lui era diferit, dar deodată s-a făcut liniște în încăpere. Vânzătorul ținea cu ezitare ceva în mână. Era un Noul Testament (a doua parte a Bibliei). Cum Wilhelm nu putea suporta tăcerea, a licitat pentru carte, chiar dacă nu era într-adevăr interesat de ea. A primit-o pentru doar trei penny.

   Să fie această carte Cuvântul lui Dumnezeu?, s-a gândit el cu îndoială. Cu toate acestea, a început imediat să o citească. Lectura l-a determinat pe acel ucenic să creadă în Dumnezeu și în Fiul Său, Isus Hristos. Întreaga sa viață a fost transformată!

   Acest ucenic a fost Wilhelm Schmidt (1858-1924), inventatorul locomotivei cu abur. Cu toate acestea, credința sa a fost mai importantă pentru el decât invențiile sale. El a spus odată pe bună dreptate: „Dacă soarele moare, pământul moare; dacă Dumnezeu și Hristos este disprețuit, omenirea piere prin Cel rău.”

   Citește și tu Noul Testament!

„Pește proaspăt - aproape viu”

 

   Am văzut această reclamă în vitrina unui magazin. Este o idee originală de a le spune oamenilor că, chiar dacă peștele nu mai este viu, el este încă deosebit de proaspăt și de bun.
   Mergând mai departe, m-am gândit la acei oameni care sunt aproape vii, dar care, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, sunt „morți în greșeli” (Efeseni 2.1).
   Unii cred că în fiecare om este o sămânță de viață spirituală care poate fi adusă la înflorire cu ajutorul educației și al formării. Însă Biblia nu cunoaște o astfel de sămânță bună. Doar cine „are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața” (1 Ioan 5.12).

   Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că putem fi vii din punct de vedere fizic, dar în același timp să fim morți din punct de vedere spiritual. Acest lucru se aplică tuturor oamenilor, deoarece toți au păcătuit, toți au devenit – într-o măsură mai mare sau mai mică – vinovați în fața lui Dumnezeu.

   Dar versetul biblic citat mai sus vorbește despre mântuire. Este clar că o persoană moartă nu poate contribui cu nimic la mântuirea sa. Chiar și oamenii care sunt „aproape vii”, adică aceia care duc o viață onorabilă nu se pot mântui singuri. Omul în mândria sa nu vrea să accepte acest adevăr – dar mântuirea poate veni doar de la Dumnezeu. Numai El ne poate da viața veșnică – și El o dă tuturor celor care cred în Isus Hristos și în moartea Sa ispășitoare! „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9).

Psalmul 51.7

 

Curățește-mă cu isop, și voi fi curat; spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpada.

Psalmul 51.7

Louis și amprenta din zăpadă

    Louis și verișoara sa Paula se joacă în zăpadă de ceva vreme. Mama stă cu ochii pe ei, iar tata curăță aleea spre casă cu o lopată de zăpadă. De câteva zile ninge cu fulgi mari.

   - Perfect pentru a petrece o zi frumoasă în zăpadă, spune mama.

   Un om de zăpadă mare, cu ochi negri din cărbune și un nas roșu dintr-un morcov înghețat, se uită deja peste gardul vecinilor. Paula și Louis și-au dat toată silința. Și mama i-a ajutat la rostogolirea bulgărelui mare de la bază, care era atât de greu. Și, bineînțeles, au aruncat și cu bulgări de zăpadă unul în altul. Acest lucru se poate vedea foarte bine pe căciula verde a lui Louis, pe care încă mai este zăpadă. Louis a primit destul de mulți bulgări. Dar mama s-a asigurat că totul a decurs corect și că nimeni nu a fost rănit. Acum Louis este destul de obosit și se lasă să cadă în zăpadă.

   - Să nu-ți fie prea frig, se teme mama.

   Cu toate acestea, Louis închide ochii pentru o clipă, apoi se ridică. Acest lucru îi dă o idee Paulei.

   - O să-ți arăt ceva, am învățat de la prietena mea Laura! Paula îl strigă pe Louis și se întinde în zăpada neatinsă. Își mișcă mereu brațele și picioarele spre exterior și spre interior. Apoi se ridică cu grijă în picioare și sare cât de departe poate.

   - Uite, îi arată lui Louis opera ei de artă, un înger de zăpadă. Louis este uimit.

   - Vreau și eu unul, spune Louis și se întinde în zăpadă. Își mișcă și el picioarele și brațele spre exterior și spre interior. Zăpada rece îi gâdilă ceafa. Se ridică în picioare și sare departe de îngerul de zăpadă, la fel ca Paula. Acum se uită la imaginea lui. Nu arată la fel de bine ca cea a Paulei, dar ea are deja puțină experiență. Inspirat de îngerul de zăpadă perfect al Paulei, Louis caută un loc bun pentru un alt înger. Nu durează mult și câteva urme de îngerași de zăpadă împodobesc grădina. Mama și tata sunt uimiți.

   - Ați fost harnici!

   - Am făcut o mulțime de îngeri de zăpadă, exclamă Paula entuziasmată.

   - Văd, confirmă mama.

   - Eu nu am văzut niciodată un înger, spune Louis. Chiar există? Tata dă din cap.

   - Da, există îngeri. Când te-ai născut, Louis, mama a atârnat un verset din Biblie deasupra mesei de înfășat.

   Louis este curios:

   - Ce scria pe el?

   - „Căci El (Dumnezeu) va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale”, citează tata textul. Dumnezeu are îngeri care te însoțesc peste tot și au grijă de tine.

   - De mine?, întreabă Louis uimit.

   - De tine, repetă tata.

   - Și de mine?, intervine Paula.

   - Da, și de tine, Paula, răspunde mama.

   - Îngeri ca aceștia? Louis se încruntă și arată spre amprenta din zăpadă.

   - Nu știm dacă arată ca aceste amprente din zăpadă, spune mama.

   - Păcat, Louis este dezamăgit. Faci totuși și tu unul, tată?

   Tata râde și arată spre spatele Paulei:

   - După aceea voi fi și eu un om de zăpadă.

   Louis se uită la spatele Paulei. Apoi se întoarce spre cei trei și își arată peste umăr spatele.

   - Și eu arăt așa? Mama dă din cap și Paula chicotește. Tata spune:

   - Da. Tu chiar ești un om de zăpadă mai mare decât Paula. Dacă te-ai rostogoli prin zăpadă, ai fi un om de zăpadă peste tot.

   - Și ai arăta ca acela, adaugă mama, arătând spre omul de zăpadă pe care l-au făcut mai devreme. Louis nu are nevoie să i se spună de două ori. Se aruncă în zăpadă și se rostogolește înainte și înapoi.

   - Este bine?, vrea el să știe.

   - Perfect!, strigă Paula și îl ajută pe micul om de zăpadă să se ridice în picioare. Louis tropăie până la „fratele lui mai mare”, omul de zăpadă, și își pune un braț în jurul lui.

   - Aproape ca gemeni, spune Paula. Cu excepția nasului.

   Louis se uită la fața omului de zăpadă:

   - Cui îi place un nas de morcov?

   Mama este de acord și spune:

   - Al tău este mult mai frumos.

   Începe să ningă din nou. Un fulg de zăpadă aterizează în mijlocul nasului lui Louis.

   - Direct pe nas, comentează tata. Louis încearcă să privească la vârful nasului. Dar nu este atât de ușor. Apoi își mișcă nasul și adulmecă puternic. Dar fulgul mic nu cade. După câteva secunde, o picătură de apă curge pe nasul lui Louis, apoi pe buze și se lipește de bărbie.

   - S-a topit, explică tata. Nasul tău era prea cald pentru el. Louis și Paula râd.

    - Ai rostit cuvântul potrivit: cald, spune mama. Destulă zăpadă pentru astăzi! Să mergem la căldură!

Informații despre îngeri

De unde vin îngerii?

Îngerii au fost creați de Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El” (Coloseni 1.16). Aceste cuvinte sunt valabile și pentru îngeri.

Câți îngeri există?

Foarte mulți, deși numărul lor exact nu este cunoscut! În ultima carte a Bibliei, în Apocalipsa 5.11, este menționat un număr: „de zece mii de ori zece mii și mii de mii” - ceea ce ar însemna că ar fi sute de milioane de îngeri! Apropo, îngerii nu pot muri. Imaginează-ți: Ei au observat întreaga istorie a omenirii și cu siguranță sunt adesea uimiți de cât de înțelept, de drept, de milostiv și de răbdător este Dumnezeu cu oamenii. 

Cum arată îngerii?

În mod normal, îngerii nu au un corp vizibil ca noi, oamenii, ci sunt invizibili pentru ochii noștri. Se mai spune că sunt duhuri. Acesta este motivul pentru care nu știm cum arată. Cu toate acestea, există și îngeri care au șase aripi. Ei sunt numiți serafimi.

Au îngerii voință?

Da, ei au. Pentru că, din nefericire, a existat o căpetenie puternică (Satan) care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu (compară Isaia 14.12-15) și un mare număr de alți îngeri l-au urmat pe Satan (diavolul) și au căzut de la Dumnezeu. Diavolul și îngerii căzuți vor fi pedepsiți de Dumnezeu în viitor pentru răutatea lor (Apocalipsa 12.9). Dar dacă aparții Domnului Isus, nu trebuie să te temi de diavolul și de îngerii lui. Domnul Isus l-a învins pe diavolul. 

Ce pot face îngerii?

Îngerii lui Dumnezeu fac ceea ce Dumnezeu le spune să facă. De aceea sunt numiți „slujitorii” lui Dumnezeu (Evrei 1.7). Ei sunt foarte puternici. În Psalmul 103.20, îngerii sunt numiți „tari în putere”.

Ce lucrări le-au fost date îngerilor?

Îngerii (heruvimii) păzeau drumul către pomul vieții (Geneza 3.24). „Îngerul Domnului” este adesea menționat în Vechiul Testament. Deoarece vorbește ca Dumnezeu Însuși, el este probabil Domnul Isus, care apare sub această formă în Vechiul Testament (citește, de exemplu, Geneza 16.10; 22.15-18; 31.13).

Îngerii i-au anunțat noaptea pe păstorii care își păzeau turmele că Isus Hristos S-a născut (Luca 2.8-14). Îngerii L-au ajutat și pe Domnul Isus: I-au slujit când a fost ispitit de diavolul (Matei 4.1-11). În noaptea dinaintea morții lui Isus pe cruce, un înger a venit din cer și L-a întărit (Luca 22.43). Iar la mormântul gol al Domnului Isus, îngerii au vestit unor femei: „Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24.5,6).

Cât de inteligenți sunt îngerii?

În 2 Samuel 14.20 se spune că îngerii au înțelepciune. Acest lucru devine clar și din alte pasaje când îngerii vorbesc cu anumiți oameni. Și totuși, ei nu înțeleg ce înseamnă să fii un copil al lui Dumnezeu, pentru că ei înșiși nu au experimentat niciodată ce înseamnă răscumpărarea (1 Petru 1.12).

Au îngerii sentimente?

Cartea lui Iov relatează că îngerii s-au bucurat la crearea pământului (Iov 38.7). Isus Hristos a spus odată că „este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu” pentru un păcătos care își dă seama că este vinovat în fața lui Dumnezeu și se pocăiește (Luca 15.10).

Pace pe pământ

   Iulian se apleacă peste umărul fratelui său mai mare și îl privește atent.

   - Ce faci, Laur?, vrea el să știe.

   - Scriu un referat la istorie. Este vorba despre primele demonstrații anti-război din 1924, anul anti-război. La zece ani de la începerea Primului Război Mondial, diverse mișcări au chemat la demonstrații împotriva eforturilor de reînarmare. „Niciodată din nou război” a fost motto-ul de atunci și de astăzi.

   - Consider că este bine, spune Iulian cu entuziasm. Și eu sunt împotriva războiului. Oamenii nu ar trebui să-și mai spargă capetele unii altora.

   Laur se întoarce încet spre frățiorul său.

   - Așa este, spune el încet. Cu toții ne dorim aceasta.

   El scoate o foaie de hârtie, o copie dintr-o carte de istorie. „În secolul al XX-lea au existat aproximativ 200 de războaie și conflicte armate, războaie civile, revolte și altele”, citește el. „Teribilul Al Doilea Război Mondial a început la doar 15 ani după aceste demonstrații.”

   - 200 de războaie? Iulian trage aer în piept.

   - Da, experții nu au ajuns la un consens, unii spun că ar fi fost chiar mult mai multe.

   - Dar...

   - Aceasta este realitatea. Mișcările pacifiste din toate timpurile nu au reușit, din nefericire, să abolească războiul, oricât de bune au fost preocupările lor.

   Iulian tace și privește nefericit pentru o clipă.

   - Dar Biblia vorbește și despre pace.

   - Este adevărat. Dar și despre multe războaie. Știi, există pace acolo unde oamenii Îi acordă atenție lui Dumnezeu, acolo unde începe domnia lui Dumnezeu. Și aceasta trebuie să se întâmple mai întâi cu noi, acasă, în clasă, în oraș.

   - Nu înțeleg. Noi nu am porni niciodată un război.

   - Nu. Dar orice ceartă este un război la scară mică.

   Iulian sare în picioare și se duce la fereastră.

   Afară este deja întuneric și câteva stele sclipesc pe cer.

   - Cum adică, să-I acorzi atenție lui Dumnezeu?, întreabă el nedumerit.

   - Nici păstorii din câmpie acum 2.000 de ani nu știau acest lucru. Dumnezeu a venit la ei cu pacea Sa!

   - Povestește-mi!

   - Știi relatarea din Biblie.

   - Spune-mi-o totuși, îl roagă Iulian pe fratele său. El se face comod în fotoliul frumos al lui Laur.

   - Să fii păstor era o meserie dificilă în Antichitate, începe Laur gânditor. Păstorii trebuiau să fie afară noaptea, în frig, furtuni și ploaie, protejându-și animalele de prădători și de animalele sălbatice. Păstorii trăiau în aer liber. Ei erau, cu siguranță, căliți de vânt și de ploaie. Tocmai la acești oameni a venit noaptea îngerul lui Dumnezeu, nu la savanți în birourile lor. O lumină puternică a strălucit în jurul păstorilor și ei s-au speriat foarte tare.

   Iulian dă din cap.

   - Dar de animalele sălbatice nu le era frică?

   - Nu, mulți dintre ei probabil că nu se temeau de ele. Dar această lumină din cer - ei nu mai văzuseră niciodată așa ceva. Dar Dumnezeu nu i-a lăsat să se teamă, pentru că mesajul pe care îl avea pentru păstori era mult prea frumos! Nu vă temeți, le-a spus El prin intermediul îngerului, căci vă aduc o veste bună: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor. Iată semnul după care-l veți cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle.

   Biblia nu descrie în detaliu cum au primit păstorii această veste. Dar, cu siguranță, au înțeles imediat: Mântuitorul de la Dumnezeu nu vine în cartierul nobil al Ierusalimului, El va fi așezat într-o iesle. Era o iesle, probabil făcută din piatră, din care animalele mâncau în mod normal. Și aceasta înseamnă că vine la noi, la oamenii obișnuiți; vine la cei săraci, la cei slabi, la cei alungați, la cei oprimați. Totuși, păstorii nu au avut prea mult timp să se gândească. Pentru că, dintr-o dată, primul înger a fost înconjurat de o mulțime de mesageri cerești care au intonat împreună: Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ!

   - Da, pace pe pământ, spune Iulian cu nostalgie. Când va fi?

   - Isus a venit să aducă pacea, să instaureze o împărăție a păcii, răspunde Laur. Dar știi ce I-am făcut noi, oamenii, L-am respins și L-am omorât. De aceea El S-a întors în cer - pentru moment. Dar Dumnezeu nu lasă oamenii să stea în calea planurilor Sale. Isus va veni din nou și va domni pe acest pământ timp de 1.000 de ani. Și atunci va fi pace.

   - Și până atunci va mai fi război?

   - Mă tem că da.

   - Ce putem face în această privință? Este atât de groaznic ce se întâmplă în război, oamenii pierd totul, trebuie să fugă, mulți mor!

   Laur se gândește pentru o clipă.

   - Mulți refugiați, în special din Ucraina, Siria și Afganistan, au venit la noi în ultimii ani. Putem fi prieteni pentru acești oameni. În general, putem milita pentru pace la scară mică, pentru corectitudine și respect în clasă.

   Iulian dă din cap nerăbdător.

   - Avem câțiva ucraineni în clasă. Unii dintre ei nici nu știu ce se întâmplă cu familiile lor și cred că sunt destul de singuri.

   - Exact. Astfel de oameni, inclusiv părinții lor, au nevoie de dragoste și bunătate și poate și de ajutor foarte practic pentru a se pune pe picioare. Iar noi le putem spune că Dumnezeu îi iubește. Dumnezeu este mai ales alături de oamenii care sunt în nevoie, care nu au pe nimeni.

   - Și ce putem face pentru oamenii care au rămas în fostele zone de război?

   Laur se încruntă.

   - Organizațiile umanitare fac multe. Poți dona bani, organiza o campanie în clasă sau în grupul vostru de tineri, mai ales acum, iarna. Ne putem ruga lui Dumnezeu pentru victimele războiului și pentru acele țări. Și putem fi „pașnici” în comportamentul nostru și în cercul nostru de prieteni. Mai presus de toate, vrem să le spunem oamenilor că Domnul Isus a murit pentru ei ca să-i aducă în siguranță. Pentru că toți cei care cred în El și își mărturisesc păcatele înaintea Lui au pace cu Dumnezeu și sunt mântuiți pentru veșnicie.

   Iulian a ascultat nerăbdător.

   - Vreau să fac toate acestea, decide el. Și Domnul Isus mă va ajuta.

Și azi pe străzi de iarnă...

 

În fiecare an, în noaptea de Crăciun, copiii merg cu colindul. Colindele lor povestesc cum a venit Domnul Isus din cerul plin de slavă și s-a născut într-o iesle și cât de mult dorește El să Se nască în inimile oamenilor, să aducă în viețile lor pace și bucurie.

Străzile sunt ninse și este foarte frig. Copiii merg pe jos din casă în casă și cântă la ferestrele înghețate despre nașterea Domnului Isus.

Odată, o fetiță dintr-un cor de copii dintr-o biserică era foarte întristată: părinții ei nu erau credincioși și nu o lăsau să meargă cu colindul. Numele ei era Elvira. Când copiii erau gata să pornească la drum, Elvira a început să plângă: ea ar fi vrut atât de mult să meargă și ea!

Puteau oare copiii s-o ajute în vreun fel? Unui băiețel i-a venit o idee:

- Să ne rugăm cu toții pentru părinții Elvirei, apoi să mergem să-i colindăm, poate se vor îndupleca și își vor schimba gândul.

Așa au făcut: s-au rugat toți, apoi au plecat către casa fetiței întristate. Tremurând de frig, au cântat trei cântări la fereastră. Când au terminat de cântat, mama fetiței a ieșit în curte. Ochii îi erau plini de lacrimi și în mână avea o farfurie mare cu bomboane și prăjituri.

- Voi sunteți niște copii minunați, a spus ea. O voi lăsa întotdeuna pe Elvira să meargă cu voi, fie la biserică, fie în misiune.

Copiii au plecat mai departe plini de bucurie: Elvira era în mijlocul lor. Pe deasupra, fiecare avea în mână bomboane și prăjituri.

Domnul Isus poate să rezolve orice problemă adusă înaintea Lui în rugăciune.

Pentru mine

 

Pentru mine, scump Isuse,

pentru mine ești nespus,

preț de mântuire,

pentru mine Te smerești,

pentru mine-Ți dăruiești

marea Ta iubire.

Pentru mine Te-ai născut,

pentru mine ai crescut,

rod și bucurie,

pentru mine-ai pătimit,

pentru mine Te-ai jertfit,

slavă, slavă Ție.

Pentru mine-ai înviat,

pentru mine Te-ai 'nălțat

sus în strălucire,

pentru mine-n ceruri ești,

pentru mine pregătești

dulcea fericire.

Pentru mine într-o zi,

pentru mine vei veni,

har și bucurie,

pentru mine, Domnul meu,

ești și Rob și Dumnezeu,

slavă, slavă Ție.

Neajutorați și lipsiți de apărare, dar îngrijiți cu dragoste

 

   La naștere, puii de panda cântăresc doar 140 de grame - adică puțin mai mult decât o tabletă de ciocolată și sunt de mărimea unei bucăți de unt. Se nasc cu pielea ridată, de culoare roz și nu pot vedea sau auzi. Nici măcar metabolismul lor nu funcționează, astfel încât nou-născuții panda nu pot excreta fecale sau urină. Nici măcar nu își pot menține singuri temperatura corpului. Un pui de panda nou-născut este complet neajutorat.

   Dar Dumnezeu Se îngrijește ca puiul orb și roz să devină un panda adult într-un an. Pentru că niciun pui de panda nu ar supraviețui fără ajutorul mamei sale, animalele-mamă nu își lasă nou-născuții singuri nicio secundă în primele săptămâni de viață. Nici măcar atunci când ele însele trebuie să mănânce și să bea.

   Mama ține adesea puiul în brațe pentru a-i ține de cald. Ea îi dă puiului de panda lapte matern de până la 14 ori pe zi. De asemenea, mama masează mușchii puiului pentru a stimula procesul de defecare și de urinare. După trei săptămâni, corpul puiului este complet acoperit de blana albă și neagră tipică. La aproximativ șase săptămâni, puii deschid ochii pentru prima dată. Când au două luni, se deschid canalele auditive. Până la vârsta de trei sau patru luni, puii fac primele încercări de târâre. La aproximativ cinci luni, ies din bârlog pentru prima dată și învață să meargă, să se cațere și să mănânce alimente solide.

   Dumnezeu a creat și a aranjat toate acestea în mod minunat: cerul și pământul, plantele și toate animalele, păsările de pe cer, peștii din apă și animalele de pe uscat. Și oamenii cu abilitățile lor uimitoare. Tu ești creat în mod unic de Dumnezeu!

 

Iarna

 

   A venit iarna și mie chiar îmi place iarna. Este, într-adevăr, un anotimp de care să te minunezi. Deși, de fapt, nu există decât anotimpuri de care să te minunezi.

   Ce poți să descoperi iarna (doar un exemplu): chiciura, care se formează atunci când umezeala de pe plante și de pe obiecte îngheață peste noapte. Dacă dimineața iese soarele, nu uitați să ieșiți și să aruncați o privire. Pânzele de păianjen arată dintr-o dată ca niște opere de artă din țesătură albă brodată, ultimii boboci de flori par înveliți în zahăr, copacii ca niște statui din marmură.

   Dumnezeu este mare, El a creat lumea atât de frumos! Încă mai puteți vedea aceasta, chiar dacă oamenii au distrus deja o mare parte din ea. Și marele univers vine tot din mâna lui Dumnezeu, toate creaturile și chiar și cerul, pe care noi nu-l putem vedea. Undeva acolo este domeniul tronului lui Dumnezeu. El a creat, de asemenea, o mare mulțime de ființe invizibile puternice, care Îi slujesc lui Dumnezeu: îngerii.

   Dar îngerii nu sunt „copii ai lui Dumnezeu”. Dumnezeu a intenționat ca doar oamenii să devină copii ai lui Dumnezeu. Poate că te întrebi cum poți deveni un copil al lui Dumnezeu. Prin acceptarea Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu, în viața ta. Aceasta înseamnă că îți dai seama că ai nevoie de Isus ca Mântuitor. Cere-I lui Dumnezeu să îți ierte păcatele și crede că Domnul Isus a murit pentru tine pe cruce. Fă acest lucru și vei vedea că a fi un copil al lui Dumnezeu este cel mai frumos lucru care există!

Proverbele

 

   Cu siguranță, ați auzit măcar un proverb. Proverbele sunt propoziții scurte care îți dau sfaturi sau îți explică ceva important. Ele sunt ca niște mici ghicitori care sunt uneori greu de înțeles, dar pot fi și foarte amuzante!

   Există multe proverbe în limba noastră.

   Proverbele sunt adesea foarte vechi. De altfel, cele mai importante dintre ele se găsesc în Biblie, cartea lui Dumnezeu. Există chiar o carte întreagă cu proverbe înțelepte în Biblie: cartea Proverbe.

   Doriți două exemple?

   „Cine sapă groapa altuia cade el în ea” (conform Proverbe 26.27). Acest proverb înseamnă: Dacă încerci să îi păcălești pe alții, îți faci rău singur.

   „Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii” (conform Proverbe 16.9). Aceasta înseamnă că oamenii fac planuri inteligente și adesea cred că ei dețin controlul. Dar, în realitate, Dumnezeu este Acela care este deasupra tuturor lucrurilor și care îndrumă totul după buna Sa voie. - Nu este acest gând foarte liniștitor?

 

Cel mai tânăr ofițer de poliție debutant

   Acum aproximativ 50 de ani, în Ottawa, Canada trăia un băiețel pe nume Jamie. Într-o zi, când a mers la cumpărături cu mama lui, ea i-a cumpărat ceea ce își dorise dintotdeauna: o sirenă de poliție de jucărie pentru tricicleta lui. În drum spre casă, a încercat-o imediat. Sunetul strident a speriat un bărbat care venea spre ei: s-a oprit speriat, a scăpat plasa pe care o ducea și a luat-o la fugă. Plasa s-a spart și pe trotuar s-au împrăștiat pietricele decorative, mici, de sticlă, frumoase și strălucitoare.

   Mama lui Jamie le-a strâns și a sunat la poliție. „Pietricelele de sticlă” s-au dovedit a fi bijuterii și proveneau de la o spargere recentă. Sirena poliției îl speriase pe hoț atât de tare, încât a pierdut bijuteriile. Jamie a primit o medalie de la poliție ca cel mai tânăr ofițer de poliție debutant.

   Mulți oameni încalcă legea sau fac rău fără a fi prinși în cursul vieții. Dar în multe cazuri, făptașii au o conștiință vinovată și trăiesc într-o permanentă stare de alertă precum acel hoț de bijuterii. Vina nerezolvată și o conștiință vinovată pot deveni o grea povară. Dar există o cale de ieșire, pe care Biblia ne-o arată: „Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele, capătă îndurare” (Proverbe 28.13).

...oameni, care nu știu...

 

"...oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor…"

Iona 4.11

Stânga

 

   Doamna Meyer este profesoara preferată a lui Kulle. Are atât de multe idei! Astăzi a adus o sticluță cu lac de unghii.

   - Mi-am dat seama, spune ea, că mulți dintre voi nu pot deosebi stânga de dreapta.

   Așa că pictează cu lac de unghii unghia de la degetul mic stâng al fiecărui copil.

   - Cu-loa-rea este pe mâna stân-gă, spune doamna Meyer. Nu veți uita acest lucru de acum încolo. Inima voastră este de asemenea în partea stângă. Apăsați bine mâna stângă pe piept - acum veți simți inima bătând.

   Kulle își ciupește degetul mic și îl ascunde în pumn. Puah - lac de unghii - cum arată! Lui Kulle nu-i prea place această idee a doamnei Meyer.

   Și nu-i place nici cealaltă idee nouă.

   - La ora de științe, anunță doamna Meyer, începând de astăzi vom vorbi despre primii oameni.

   Ea aduce poze cu diverse maimuțe și le fixează pe tablă.

   - Așa arătau strămoșii noștri!

   Kulle se uită la ea gânditor. Oare doamna Meyer chiar vorbește serios? Apoi ridică mâna.

   - Eu nu cred aceasta, doamna Meyer, spune Kulle. Dumnezeu a făcut oamenii.

   Doamna Meyer se așază și se gândește înainte de a continua. Toți copiii ascultă acum cu atenție, inclusiv Dennis.

   - Dacă nu crezi în Dumnezeu și în Biblie, Kulle, răspunde ea, trebuie să te gândești: De unde provine omul? Și atunci tot ce rămâne de făcut este să crezi că omul descinde din maimuțe.

   Doamna Meyer pare foarte tristă acum.

   - Dar chestia cu maimuțele nu poate fi dovedită în întregime, copii. Vă spun sincer. Poate că totuși Kulle are dreptate. Cine știe?

   Pozele cu maimuțe atârnă pe tablă timp de câteva săptămâni, dar Kulle rămâne convins: Dumnezeu a făcut oamenii.

   Kulle se uită la unghia de la degetul mic stâng. Lacul de unghii se desprinde încet. „Culoarea este pe mâna stângă” – în stânga este inima. Cu inima sa, Kulle crede cu tărie în Dumnezeu!

Excursia

 

   Cu siguranță, ați fost măcar o dată într-o excursie. Poate chiar într-o excursie care a durat mai multe zile - cu înnoptare. În funcție de vreme, abia ați așteptat să ajungeți la destinație. Apoi ați fost foarte obosiți, v-au durut picioarele și tot ce ați vrut să faceți a fost să dormiți. Dar cel puțin ați ajuns și ați fost fericiți că toate eforturile au rămas în urma voastră.

   Am citit cândva despre un „tur” care a fost incredibil de lung:

   „Un spaniol a parcurs 66.000 de kilometri în patru pelerinaje în semn de recunoștință pentru salvarea sa. Miguel Torres (53 de ani), care a sosit la Madrid, făcuse un jurământ în 1987 să întreprindă cinci pelerinaje de un an, după ce a supraviețuit unei căzături dintr-un bloc de locuințe. În momentul în care își va fi împlinit integral jurământul, va fi parcurs 80.000 de kilometri. Până la un moment dat folosise 129 de perechi de pantofi.”

   Acest om va fi, de asemenea, fericit când își va termina turul, pentru că atunci se va putea odihni în sfârșit. Dar de ce a făcut acest lucru? El a crezut că Dumnezeu vrea o plată pentru salvarea pe care i-a dat-o. Se bucură Dumnezeu de o astfel de plată? Cu siguranță că nu.

   Dar există ceva care este foarte valoros pentru Dumnezeu. El L-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos pe pământ pentru a ne salva de la pierzarea veșnică. Dumnezeu vrea ca noi să Îi dăm ceva în schimb, ceva care este mult mai valoros decât o călătorie de 80.000 de kilometri, și anume inima noastră.

   Chiar nu trebuie să mergi prea departe. Doar spune-I lui Dumnezeu: „Vreau să-ți dau inima mea. Îți mulțumesc pentru că m-ai salvat. De astăzi vreau să trăiesc cu Tine!” El Se bucură când aude astfel de cuvinte!

Vasco da Gama și secolul „de aur” al Portugaliei - Acum 500 de ani (4)

 

A treia călătorie și moartea

În 1524, pe 5 aprilie, Vasco da Gama s-a îmbarcat în a treia sa călătorie în India. Prietenul său, regele Manuel, murise, dar fiul și succesorul său, Ioan al III-lea, avea și el o părere bună despre Vasco da Gama și i-a încredințat o misiune delicată în nou-înființata colonie a Indiei portugheze. Managementul defectuos era deja larg răspândit acolo, iar Vasco da Gama trebuia să ia măsuri, să reorganizeze administrația și să restabilească autoritatea regelui portughez. Vasco da Gama a fost însoțit de doi dintre fiii săi.

După sosirea sa, Vasco da Gama s-a pus imediat pe treabă pentru a-și îndeplini misiunea. Cu toate acestea, doar trei luni mai târziu s-a îmbolnăvit grav și a murit pe 24 decembrie 1524 în orașul indian Cochin. Inițial a fost înmormântat acolo, dar 14 ani mai târziu a fost transferat în Portugalia și înmormântat în orașul Vidigueira.

 

Ce rămâne?

Realizările lui Vasco da Gama ca și căpitan, marinar și organizator sunt incontestabile. Călătoriile sale au adus schimbări durabile în lumea de atunci. Portugalia a câștigat putere, capitala Lisabona a devenit cel mai mare oraș portuar din Europa și centrul comerțului cu mirodenii, în timp ce orașe italiene precum Veneția și Geneva și-au pierdut influența. Dar întrebarea decisivă nu este ce a realizat o persoană în timpul vieții, ci ce a făcut pentru Dumnezeu și unde își va petrece veșnicia. „Lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2.17).

Vasco da Gama și secolul „de aur” al Portugaliei - Acum 500 de ani (3)

 A doua călătorie a lui Vasco da Gama

Între timp, alte două călătorii ale navelor portugheze spre India nu au avut decât un succes moderat. Cea de-a patra călătorie s-a desfășurat din nou sub comanda lui Vasco da Gama. Planurile lui erau ambițioase: el dorea să stabilească un monopol comercial permanent pentru Portugalia în Oceanul Indian. Folosind acorduri comerciale forțate, intrigi și acțiuni riscante pentru a obține putere, el a reușit rapid să consolideze poziția Portugaliei în India.

În septembrie 1503, flota lui Vasco da Gama s-a întors - cu succes - în Portugalia. Portugalia devenise astfel una dintre primele puteri imperialiste din Europa. Imperialismul, din latinescul imperare (a domina), se referă la eforturile unui stat de a obține influență politică și economică asupra altor popoare din alte țări până când cealaltă țară este subjugată și integrată în sfera de putere a acelei țări.

În a doua sa călătorie, Vasco da Gama a impus fără milă pretențiile de putere ale Portugaliei. Nu avea niciun scrupul. Aparent, el nu cunoștea dragostea de aproapele și modestia exemplificate de Isus Hristos, care a spus: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele Apostolilor 20.35). Dar este întotdeauna ușor să arătăm cu degetul spre alții. Important este să ne întrebăm cum ne comportăm noi astăzi. Unde ne îmbogățim pe seama altora? Unde ne impunem fără milă interesele? Unde îi ignorăm pe semenii noștri?

 

Titluri, onoruri și avere

Vasco da Gama a primit multă bogăție și onoruri acasă. I-a fost acordat titlul de „Amiral al Oceanului Indian”. Dar aceasta nu era suficient pentru Vasco da Gama. El dorea, de asemenea, să ajungă în rândul nobilimii. În 1518, el a depus o cerere la regele Manuel.

La începutul carierei sale, Vasco da Gama a arătat un anumit interes pentru credința creștină. Dar se pare că nu a reușit să se decidă în favoarea Domnului Isus și să se predea Lui. Astfel, el este în contrast cu apostolul Pavel care provenea, de asemenea, dintr-o familie bună și începuse o carieră strălucită; să ascultăm ce scrie el după convertirea sa la Isus Hristos (Filipeni 3.7,8,13,14): „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El ... Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”

Regele Manuel a onorat cererea lui Vasco da Gama și acesta a fost numit conte de Vidigueira, un orășel din sud-estul Portugaliei. Mai târziu, Vasco da Gama a primit chiar titlul de „vicerege al Indiei”.

Vasco da Gama și secolul „de aur” al Portugaliei - Acum 500 de ani (2)

 

Prima călătorie (1497-1499)

Pe lângă nava sa amiral, Sao Gabriel, Vasco da Gama a avut la dispoziție pentru călătorie alte două veliere, Sao Rafael și Berrio, precum și o navă de aprovizionare. Echipajul celor patru vase cuprindea între 150 și 170 de marinari, inclusiv cei mai buni cârmaci și navigatori din Portugalia.

Se spune că tânărul căpitan Vasco da Gama și-a petrecut întreaga noapte dinaintea plecării în rugăciune într-o capelă mică. I-a cerut Atotputernicului să îi protejeze în călătoria lor și să se întoarcă în siguranță acasă.

 

Itinerar

8 IULIE 1497: Cu un vânt favorabil, călătoria de la Lisabona s-a îndreptat mai întâi spre sud, către Insulele Capului Verde, iar de acolo spre sud, de-a lungul coastei de vest a Africii.

4 NOIEMBRIE: Oprire în golful St. Helena de pe coasta de vest a Africii pentru a se aproviziona.

25 NOIEMBRIE: După o lungă navigare în jurul Capului Bunei Speranțe, navele au acostat în cele din urmă la Mosselbaai. Călătoria a continuat apoi de-a lungul coastei de est a Africii.

La 7 APRILIE 1498, navele au ajuns la Mombasa și, la scurt timp după aceea, la Malindi, care se afla în permanentă concurență cu Mombasa. Negocierile lui Vasco da Gama cu sultanul din Malindi au fost amiabile. Sultanul i-a aprovizionat cu alimente și chiar le-a pus la dispoziție un navigator care să îi ghideze în siguranță prin apele Oceanului Indian spre est.

După doar 27 de zile cu vânturi extrem de favorabile, omul de veghe a raportat în cele din urmă: „Se vede țărmul!” Marinarii și ofițerii s-au bucurat. În curând vor ajunge la destinația călătoriei lor: coasta de vest a Indiei!

Ruta maritimă spre India fusese în sfârșit descoperită!

La 20 MAI 1498, navele au ajuns la Calicut în India (în prezent Kozhikode) și au debarcat pe coasta Malabar la scurt timp după aceea. Vasco da Gama nu și-a permis să se odihnească după călătoria istovitoare. A intrat imediat în negocieri la Calicut și, în ciuda dificultăților inițiale, a reușit să încheie cu succes înțelegeri și să își umple navele cu mirodenii prețioase.

8 OCTOMBRIE 1498: Trei luni mai târziu, flota a pornit în lunga călătorie spre Portugalia. De data aceasta, vânturile au fost împotriva lor și nu au înaintat aproape deloc. Mulți dintre oameni s-au îmbolnăvit de scorbut, temuta boală a deficienței de vitamina C. Din cei aproximativ 160 de membri ai echipajului de pe cele patru nave, doar 60 de oameni s-au întors în viață.

La 9 SEPTEMBRIE 1499, nava Sao Gabriel s-a întors la Lisabona, iar Vasco da Gama și oamenii săi au fost întâmpinați în triumf și cu multe onoruri.

În 1500 sau 1501, Vasco da Gama s-a căsătorit cu o fiică a guvernatorului regal din Alvor: Catarina de Ataíde. Cuplului i s-au născut șase fii și o fiică.

 

Vasco da Gama și secolul „de aur” al Portugaliei - Acum 500 de ani (1)

 

Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la moartea celebrului navigator portughez Vasco da Gama. Acesta a descoperit ruta maritimă sudică spre India și a pus o piatră de temelie importantă pentru așa-numitul secol de aur al Portugaliei.

În 1488, căpitanul Bartolomeu Dias (ca. 1450-1500) a fost primul care a trecut de Capul Bunei Speranțe, la capătul sudic al Africii. Acum mai lipsea încă ultima piesă din puzzle pentru a deschide calea către comorile Indiei și Insulele de condimente, ruta de pe coasta de sud-vest a Africii către coasta de est a Asiei. Rutele comerciale terestre către India erau în mâinile comercianților musulmani, care câștigau o mulțime de bani din comerțul intermediar și uneori chiar blocau comerțul.

„Călătorim spre India pentru a găsi creștini și mirodenii” - acest citat a fost transmis de Vasco da Gama. Astăzi nu se mai poate stabili cu certitudine când ideea misionară de a aduce credința în Hristos popoarelor africane a trecut tot mai mult în plan secundar în favoarea intereselor comerciale și în ce măsură a fost doar un pretext.

În orice caz, portughezii sperau să găsească creștini ca aliați în Africa de Est condusă de musulmani. Încă din 1455, marinarii portughezi au explorat râul Gambia, care se varsă în Oceanul Atlantic pe coasta de vest a Africii. Ei au crezut greșit că Gambia era un afluent al Nilului și au deschis o rută către imperiul creștin al Etiopiei, cu care existau deja contacte diplomatice. Etiopia nu s-a dovedit însă foarte cooperantă, deoarece țara nu dorea să se pună rău cu vecinii.

Istoricii nu știu exact de ce regele portughez Manuel I (1569-1521) a decis să îi încredințeze tânărului Vasco da Gama comanda periculoasei călătorii spre India. În orice caz, alegerea lui s-a dovedit a fi bună pentru Portugalia.

 

Vasco da Gama (ca. 1469 - 1524)

Există puține informații sigure despre copilăria lui Vasco da Gama. Acesta s-a născut în 1468 sau 1469 în orașul portuar portughez Sines și a fost interesat de navigație de la o vârstă fragedă. În 1492, a primit o lucrare importantă din partea regelui portughez, pe care a îndeplinit-o cu succes.

Tatăl lui Vasco urmărise deja ideea unei rute maritime spre India în jurul Africii, acesta fiind probabil motivul pentru care fiul său Vasco a fost numit căpitan și comandant al micii flote de către regele Manuel, în locul experimentatului Dias.

Cocoșarul sau sturzul de iarnă

 

   Episcopul Sailer a fost un om al lui Dumnezeu care a arătat multor oameni calea către viața veșnică. A murit în Regensburg în 1832. În stema sa, el a inclus doi cocoșari cu inscripția: Matei 13. Aceasta are următorul înțeles:

   Părinții lui Sailer au trăit în condiții foarte sărace, nu departe de orașul bavarez Dillingen. Tatăl său, un agricultor harnic, nu i-a putut oferi fiului său decât o educație limitată, deși micului Michael i-ar fi plăcut să învețe multe. Dar nu și-a permis să cumpere cărți și nu a găsit nicio oportunitate de a-și îmbogăți cunoștințele. Chiar de la vârsta de zece ani a trebuit să ajute la câștigarea banilor. Aduna lemn de ienupăr și fructe de ienupăr sălbatic din pădurile învecinate, pe care le ducea apoi în oraș pentru a le vinde.

   Drumul său îl ducea adesea pe lângă clădirea impunătoare a seminarului. De fiecare dată se uita cu nostalgie la ferestrele înalte. „Oh“, suspina el, „dacă aș fi fost unul dintre acei norocoși care învață aici în fiecare zi!“

   Dumnezeu i-a auzit suspinele tainice și i-a oferit ajutor.

   Într-o zi, băiatul a prins o pereche de cocoșari frumoși și grași, cunoscuți și sub numele de sturzi de iarnă. O suspiciune bruscă a apărut în inima lui, întrebându-se dacă aceste păsări ar putea contribui cumva la împlinirea dorinței inimii sale. I-a venit o idee ciudată. A mers cu ei până în orașul din apropiere, a întrebat de locuința directorului seminarului și a fost primit.

   Michael a fost condus în birou. Directorul, un domn prietenos și sociabil, l-a întrebat ce dorește.

   Oarecum stânjenit, băiatul i-a oferit spre cumpărare cele două păsări.

   - Eu nu cumpăr cocoșari! a răspuns cu amabilitate venerabilul domn.

   - Oh, domnule, a spus Michael, atunci permiteți-mi să vă dau păsările!

   Directorul l-a îndrăgit pe băiatul ciudat și, pentru a nu-l stânjeni, a acceptat darul și a vrut să-i pună în același timp o monedă în mână.

   Băiatul a refuzat ferm să accepte banii.

   - Ce pot face pentru tine, băiete? a întrebat directorul.

   - Dacă tot m-ați întrebat, a răspuns Michael cu inima bătându-i tare, am să vă spun: mi-ar plăcea să învăț latina.

   Acum spusese ceea ce îl ardea în inimă de mult timp. Dumnezeu a călăuzit inima directorului și Michael a fost acceptat în curând la seminarul din Dillingen. Prin sârguința sa neobosită și evlavia sa sinceră, el a câștigat rapid amabilitatea colegilor și favoarea profesorilor. După ceva timp, Sailer a devenit profesor și mai târziu chiar episcop și a fost un pastor credincios pentru mulți oameni care căutau mântuirea.