Urma enigmatică – Partea 2

 

Erdi, un băiat dintr-un sat de munte albanez, împreună cu prietenul său, Arion, au dat peste urmele lăsate de un vehicul de mari dimensiuni, în timp ce se aflau la vânătoare de urși. Cei doi au fost martori la momentul în care camionul era cât pe ce să se răstoarne în drumul său spre sat.

 

Bărbații de lângă camion au pielea foarte deschisă la culoare și părul de asemenea deschis. Vorbesc o limbă cu totul străină.

„Aceia sunt străini”, îi șoptește la ureche Arion lui Erdi. „Dar nu și acela.” Erdi arată spre un bărbat cu părul și pielea închise la culoare. Din nefericire, cei doi vânători de urși ajung prea târziu ca să-i poată privi cu atenție pe bărbați, întrucât camionul începe deja să se îndrepte pe drum. Bărbații urcă în vehicul, dar apoi, unul dintre ei se întoarce.

Bărbatul pare prietenos. El ține în mână un obiect dreptunghiular și se îndreaptă spre băieți. „Bună ziua”, îi salută în limba lor maternă și le întinde obiectul. Este o broșură mică. Arion și Erdi privesc uimiți cum bărbatul urcă în camion. Șoferul apasă pedala de accelerație. Motorul urlă puternic. Nori de fum negru se ridică dintr-o țeavă de pe partea laterală a camionului, iar acesta înaintează cu zgomot pe drumul spre sat.

„Ei, Erdi, hai să vedem! Ce este ceea ce ne-a dat?” Arion arde de nerăbdare să afle despre ce fel de broșură este vorba. Pe copertă scrie „Simon Petru”, iar dedesubt apare imaginea unui bărbat cu barbă. „Deschide-o odată!” Curioși, micii detectivi răsfoiesc broșura. Sunt mult prea entuziasmați ca să o și citească așa cum trebuie. „Uite, Arion – uite de câte ori apare același nume pe pagina aceasta: Isus.”

„Hai, Erdi, să alergăm după mașină până în sat. Sunt curios să aflu de ce au venit oamenii aceia aici”, spune Arion.

Cei doi vânători o iau la trap. Fiecare aleargă pe urma lăsată de una dintre roțile mari ale vehiculului. Erdi este pe gânduri în timp ce își așază cu precizie picioarele în urmele roților uriașe. „Ce crezi, Arion?”, îl întreabă el pe prietenul său. „Cine este, de fapt, acest Isus?” – „Poate că oamenii care ne-au dat broșura știu”, spune Arion, gâfâind în timp ce continuă să alerge.

 

Arion și Erdi urcă în fugă, gâfâind, spre sat. Nu vor să rateze pentru nimic în lume sosirea camionului care îi aduce pe bărbați. Când ocolesc ultima formațiune stâncoasă, trebuie să privească cu atenție pentru a zări camionul. În fața câmpului de cartofi, acolo unde se termină drumul spre sat, s-a adunat tot satul.

În mijlocul grupului de oameni se zărește plafonul gri al mașinii. Fără să scoată o vorbă, Erdi și Arion își fac loc prin mulțime, ca să vadă ce au de gând să facă bărbații cu tenul deschis.

Unul dintre ei îi spune ceva unui albanez. Dar Erdi nu înțelege nimic; n-a mai auzit niciodată această limbă ciudată. „Acela de acolo trebuie să fie translatorul lor”, îi șoptește la ureche Arion lui Erdi, arătând spre albanezul care stă lângă străin.

„Am venit să vă aducem o veste bună și să vă oferim câteva daruri”, spune translatorul. „Fiecare familie din sat urmează să primească un pachet cu alimente și îmbrăcăminte.” Erdi ascultă cu entuziasm. „Am dori să le spunem copiilor voștri vestea cea bună despre Isus Hristos, la școala din sat”, continuă bărbatul. „Așadar, copii, vă rugăm să mergeți acum la școală. După aceea, vom împărți pachetele aici, lângă mașină.”

„Vezi, Erdi”, spune Arion, „știam că oamenii vor ști cine este Isus.” Cei doi prieteni aleargă repede după ceilalți copii spre clădirea școlii, cu ferestre mari, prevăzute cu gratii – ferestre fără geamuri.

 

Curioși să audă ce are de spus bărbatul, Erdi și Arion se așază unul lângă altul într-o bancă școlară de pe care vopseaua verde s-a cojit aproape complet. „Numele meu este Martin Braun”, spune bărbatul. Are părul închis la culoare și o barbă neagră. „Astăzi, aș vrea să vă spun despre vestea bună a lui Dumnezeu.” Apoi, bărbatul ia o carte groasă, cu copertă neagră, și o deschide.

Erdi privește spre stânga, unde, afară, lângă fereastră, stau mulți copii mici care încă nu merg la școală. Acolo se află și frățiorul lui Arion. Cu toții vor să audă ce spune străinul.

„Această carte se numește Biblia. În ea, Dumnezeu a pus să fie consemnată vestea cea bună pentru toți oamenii – inclusiv pentru voi, cei de aici, din sat.”