Urma enigmatică – Partea 4

 

Un camion venit din străinătate ajunge într-un sat izolat din munții Albaniei. Erdi și Arion, doi băieți din sat, au auzit de la acei străini vestea cea bună despre Isus Hristos. Camionul pleacă din sat, iar Arion și Erdi aleargă în urma lui.

Camionul pare tot mai mic în depărtare. În cele din urmă, dispare după o curbă a drumului. Erdi și Arion aleargă cât pot de repede. „Cu siguranță, vor fi nevoiți să oprească în curând, pentru că drumul este foarte rău”, spune Arion, gâfâind. „Sigur, îi vom ajunge din urmă”, răspunde Erdi. Însă vuietul motorului se aude tot mai slab în depărtare.

„Nu mai pot”, oftează Erdi, oprindu-se brusc din alergat. „Și eu sunt frânt”, spune Arion. „Hai, totuși, să mergem mai departe. Poate doar au oprit motorul și de aceea nu-l mai auzim.” – „S-ar putea.” Arion aproape că își pierduse speranța de a mai ajunge mașina din urmă. Doar Erdi este de neoprit.

„Uite-l pe Sokol, vine cu tatăl lui”, strigă Erdi. Într-adevăr, o grămadă uriașă de tulpini de porumb pare să urce anevoie dealul, pe o căruță. „Bună ziua”, spun prietenii, salutându-i pe cei doi agricultori. „Ați văzut mașina?”, întreabă Arion. „Da, a trecut pe lângă noi acum vreo cinci minute. Cred că erau străini. Știți ce căutau prin sat?”, vrea să afle Sokol.

„Sigur, dar acum nu avem timp. Trebuie să ajungem mașina din urmă”, răspunde Erdi. Băieții continuă să alerge; au prins o nouă speranță. Aleargă o bună bucată de drum. Deodată, dau peste un bărbat cu un măgar.

„Ei, voi doi – încotro vă grăbiți așa?”, strigă el, în timp ce Erdi și Arion trec în fugă pe lângă el. „La mașină!”, strigă Erdi, continuând să alerge – și, cât ai clipi, dispar după următoarea curbă.

 

Nu trece mult, și băieții rămân fără suflare pentru a doua oară. Poteca se lățește acum, iar câmpurile de o parte și de alta devin tot mai verzi. „Chiar trebuie să mergem mai departe?”, întreabă Arion. „Mașina aceea este deja departe.”

„Atunci du-te acasă!” Furios, Erdi lovește cu piciorul o piatră de pe marginea potecii. „De ce te enervezi? La urma urmei, nu este vina mea că a dispărut camionul.” Lui Arion i-a pierit tot cheful.

„Bine, atunci merg singur dacă nu vrei să vii cu mine”, ripostează Erdi și pornește mai departe. „Stai... fii rezonabil. N-o să ajungi niciodată camionul din urmă!”, strigă Arion în urma prietenului său. Dar Erdi nu ascultă. Merge și merge până când picioarele încep să-l doară atât de tare, încât abia dacă mai poate înainta târșâindu-se.

Deși are ochii deschiși, Erdi pășește mecanic, ca într-o transă. „Muu!” Luat prin surprindere, Erdi este cât pe ce să cadă cu fața la pământ. Aproape că nu observase băiețelul cu vaca, măgarul și caprele sale.

„A trecut pe aici o mașină gri cu niște bărbați străini?”, îl întreabă Erdi, răsuflând greu, pe tânărul păstor. „Mm, da, dar a trecut ceva vreme de atunci”, spune micul păstor. „Cât anume?”, vrea să știe Erdi. „Habar n-am, n-am ceas”, spune băiatul; într-o mână ține căpăstrul măgarului, iar în cealaltă, un băț cu care își mână animalele.

Când Erdi ajunge la drumul principal asfaltat care duce spre cel mai apropiat oraș mare, se oprește. Nu mai poate înainta. Se lasă ghemuit în iarba de la marginea drumului și privește în zare. Oare se apropie o mașină? Îi trece fulgerător acest gând prin minte. Își duce mâna la ochi, ca să vadă mai bine. Punctul negru se apropie încet, dar, în loc de patru roți, are doar două – și opt picioare pe lângă ele: o căruță trasă de doi boi. Pentru Erdi, aceasta nu este nimic nou. Vizitiul, un tânăr albanez, stă cocoțat pe încărcătura de lemn. Își oprește căruța chiar înainte de a ajunge în dreptul lui Erdi. „Ei, băiete, ce cauți aici?”, întreabă vizitiul.

Erdi se gândește o clipă. Apoi știe ce să răspundă.

„Am vrut să-i ajung pe străinii care au fost în satul nostru cu mașina lor. S-au dus acasă. Dar au spus că se vor întoarce. Și atunci vreau să-i rog să ne spună mai multe despre Fiul lui Dumnezeu.”

Erdi face un semn rapid cu mâna. Apoi se întoarce și se îndreaptă spre Arion.