Ce este rugăciunea?

Rugăciunea înseamnă:

Să-L rugăm pe Dumnezeu pentru ceva de care avem nevoie.

Dumnezeu spune:

Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.

Ieremia 33, versetul 3

Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Psalm 50, versetul 5

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

1 Ioan 1, versetul 9

Rugăciunea înseamnă să venim în prezenţa lui Dumnezeu, ca să-L adorăm, să-i spunem că Îl iubim şi să-i mulţumim că EL L-a trimis pe Domnul Isus pentru noi.

Căci sfântul, atotputernicul şi atotştiutorul Dumnezeu este şi Tatăl nostru, dacă într-adevăr L-am primit în inimă pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos, ca Mântuitorul nostru.

Rugăciunea înseamnă A LĂUDA şi A MULŢUMI.

Cuvântul lui Dumnezeu spune, că trebuie să-i mulţumim pentru toate lucrurile.

(1 Tesaloniceni 5, versetul 18)

Şi Pavel şi Sila au putut să-L laude şi să-L slăvească pe Dumnezeu, în ciuda durerilor şi a prizonieratului, şi El i-a ajutat într-un mod minunat.

(Faptele Apostolilor 16)

În multe feluri

   Ioan nu mai voia să asculte de sfaturile părinţilor săi, nici să mai meargă la adunare. El asculta mai mult de ce îi spuneau prietenii săi necredincioşi. Dar fericit nu era. Adevărata fericire şi adevărata pace se găsesc numai la Domnul Isus. El Însuşi spune în Ioan 4, versetele 13-14: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.“

   Într-o duminică, Ioan s-a dus în pădure. Era neliniştit. A observat o veveriţă care şedea pe o creangă şi ţinea între lăbuţe o nucă din care rodea. „Parcă şi-a împreunat mâinile pentru rugăciune“, gândi el. O, de când nu se mai rugase! Se gândi la viaţa lui, la încăpăţânarea lui, la împotrivirea lui faţă de Dumnezeu şi faţă de părinţii lui, cărora le făcuse atâtea griji. Cât de nemulţumitor a fost faţă de dragostea şi grija lor, dar şi faţă de dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu! În acea după-masă nu a găsit nicio linişte. Conştiinţa lui a fost trezită. Seara s-a dus la adunare pentru a putea auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Pe drum s-a întâlnit cu prietenii lui vechi. Ei bănuiau unde dorea să meargă şi au strigat după el câteva cuvinte batjocoritoare. Dar acestea nu l-au oprit de la intenţia sa. Dumnezeu începuse să lucreze la inima lui, iar Ioan ştia că trebuie să se întoarcă la Dumnezeu.

   În acea seară, Cuvântul lui Dumnezeu s-a dovedit din nou mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri. Ioan s-a dus acasă fiind convins că este un păcătos pierdut, care nu putea fi salvat nici de intenţii bune, nici de fapte bune.

   Următoarea duminică s-a dus din nou la adunare. În sfârşit a recunoscut că Domnul Isus a venit în lume pentru a salva păcătoşii, iar că oricine crede în El are viaţa veşnică. El i-a recunoscut Domnului Isus păcatele sale şi a crezut vestea bună. A fost sigur că sângele preţios al Fiului lui Dumnezeu a spălat toate păcatele sale. Astfel, Ioan a devenit foarte fericit. Acum îşi dă toată osteneala să conducă şi pe alţii la Isus, Mântuitorul păcătoşilor. Povesteşte cu plăcere despre „predica“ veveriţei. Da, Dumnezeu vorbeşte în multe feluri.

„Dumnezeu vorbeşte, când într-un fel, când într-altul“ (Iov 33.14).

Octombrie

Prin merii din livezi,

frumoase

şi roşii

merele se coc.

Pentru plecarea cea departe

vin rândunicile-ntr-un loc.

Se duce draga rândunică,

ce lângă geam ne-a ciripit;

ce trist e totul fără ele

şi plopul plânge desfrunzit.

Fă, Doamne, cât de bun e mărul,

să-mi fie sufletul meu bun.

Fă,Doamne, către Ţara Sfântă,

eu gândurile să-mi adun.

Fă, Doamne, ca având credinţă

de către Tine să mă-nvrednicesc.

Fă, Doamne, ca în toamna vieţii

să zbor spre cuibul meu ceresc.

Creaţia lui Dumnezeu şi ce a ajuns ea

   Dumnezeu a amenajat o grădină minunată şi a numit-o Paradis.

   Această grădină, El a dat-o oamenilor, pentru a avea acolo părtăşie cu El. În răcoarea zilei, Dumnezeu umbla prin ea, pentru a discuta cu omul.

   Dar cât de curând a fost distrusă această legătură minunată prin diavolul – şarpele! Omul a crezut pe şarpe mai mult decât pe DUMNEZEU. Este astăzi altfel?

   Şi aşa s-a ajuns, că omul a trebuit să-şi câştige pâinea în sudoarea frunţii lui, că a venit pe acest pământ tot ce este rău şi groaznic.

   „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.“ Evrei 11, versetul 3

   Omul a devenit tot mai nelegiuit, până când lui Dumnezeu i-a părut rău că l-a făcut pe om. L-a durut până în adâncul inimii că creaturile mâinii Sale Îl dispreţuiesc şi Îl batjocoresc pe El, Creatorul.

   Aşa s-a făcut că Dumnezeu a nimicit prin apă pe om, în afară de Noe şi familia lui.  

   Dar nu mult după potop, starea veche a existat iarăşi. Atunci, Dumnezeu a dat oamenilor prin slujitorul Său fidel Moise 10 legi. Dar şi aici am dat greş noi, oamenii. Niciunul nu a fost şi nu este în stare să ţină cele 10 legi.

   Nu a existat nicio altă cale de ieşire, decât ca Dumnezeu să dea pe Fiul Său iubit pentru noi, ca Acesta să moară ca ispăşire pentru păcatele noastre. Căci Dumnezeu iubeşte oamenii.

   „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.“

Ioan 3, versetul 16