„Și ce ar folosi unui om să
câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?“ (Matei 16.26)
duminică
Un bilet spre cer!
În timp ce Max se juca cu trenuleţul frumos,
pe care l-a primit de Crăciun, mama era adâncită în gânduri. Ea trebuia să-i
spună băiatului ei, că bunica a murit şi că el nu o va mai vedea niciodată,
când va merge la casa veche, unde el o vizita adeseori şi cu multă bucurie.
- Max, spuse deodată mama, ştii că bunica
este în cer?
Max se opri din jocul lui şi întrebă
gânditor:
- A
avut bunica un bilet, ca să ajungă în cer?
- Da, spuse mama, ea avut un bilet!
- Este departe până în cer, sigur, a fost
scump! spuse micuţul.
Mama zâmbi...
- Da, desigur, dragul meu, noi trebuie să
avem un bilet, altfel nu putem ajunge în cer. Cineva, care ne iubeşte foarte
mult, a cumpărat pentru noi biletul. Domnul Isus a murit la cruce, pentru ca noi să ajungem în cer; El ne-a cumpărat intrarea în cer cu sângele Său. Bunica a înţeles aceasta
deja cu mulţi ani în urmă, şi de aceea se bucura să meargă în cer şi să-L vadă
pe Isus, pe care Îl iubea, pentru că El a făcut aşa mult pentru ea.
Domnul Isus doreşte să-ţi dea şi ţie gratuit acest bilet. El a spus, iar aceasta se
găseşte în Biblie, că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa
veşnică“ (Ioan 3.16).
Oricine... acesta sunt eu... acesta eşti tu... Există doar o
condiţie: noi trebuie să credem ce spune Dumnezeu şi ce a făcut El prin Isus
Hristos, Fiul Său, pentru noi!
sâmbătă
Micuţa olandeză
Mai demult existau mult mai multe
mori de vânt ca în zilele de astăzi, mai ales în Olanda. Într-un mic sat în
sudul acestei ţări existau aproximativ douăzeci de mori, care se aflau aproape
unele de altele. Într-o zi, o fetiţă se juca în apropierea uneia dintre aceste
mori şi, fără să observe pericolul, se apropie tot mai mult de aripile mari,
rotitoare, care ajungeau până aproape de pământ. Un om ce trecea pe acolo văzu
situaţia periculoasă şi alergă tocmai la timp dând-o pe fată deoparte. Ea a
fost salvată, dar sărmanul om nu a mai avut timp să iasă din zona periculoasă
şi o aripă l-a aruncat la pământ şi l-a omorât.
Când a devenit mai mare, fetiţa a
vrut să asculte mereu istorisirea despre acest bărbat. El fusese acela care îşi
dăduse viaţa, ca ea să fie salvată de la moarte. Desigur, era foarte
mulţumitoare.
Nu îţi aminteşte aceasta de Domnul
Isus? El a venit în această lume, pentru a ne elibera de un pericol care era cu
mult mai mare decât acela în care s-a aflat micuţa olandeză. El a murit pe
cruce, ca toţi care se încred în El să fie spălaţi de păcatele lor şi să fie cu
El în cer. El Şi-a dat viaţa şi pentru tine, ca să poţi trăi.
Recunoaşte înaintea Lui toate
păcatele tale. Crede cu tărie că El a suferit şi a murit şi pentru tine la
cruce. Cine crede astfel, este salvat de cel mai mare pericol: de a fi veşnic
în iad.
Fă acest
lucru acum şi mulţumeşte-I pentru aceasta din inimă.2012 – sfârşitul lumii
În 2012 trebuia să fie sfârşitul
lumii! De acesta se temeau mulţi oameni, căci în acest an se termina calendarul
mayaşilor, un vechi popor indian din America centrală. Filmul de cinema „2012“
de Roland Emmerich, un specialist pentru filme care prezintă catastrofe, a
prezentat acest scenariu în anul 2009 în imagini drastice. Trosnind, se
scufundau continente întregi. Dar acum este deja 2013 şi toată agitaţia a fost în
zadar.
Cine se uită la astfel de filme,
stă desigur pe fotoliul de la cinematograf cu cel mai liniştitor sentiment că
totul a izvorât doar din fantezia regizorului. Filmul amintit despre sfârşitul
lumii sfârşeşte parţial împăciuitor, în timp ce câţiva oameni sunt salvaţi cu
ajutorul corăbiilor din catastrofele prezentate.
Aceasta aminteşte foarte bine de o
catastrofă, despre care se relatează în Biblie. Prin aşa-numitul potop,
Dumnezeu a şters înainte cu ca. 4.500 ani toată viaţa de pe pământ din cauza
răutăţii omului (Geneza 6 până la 8). Numai familia lui Noe şi câteva animale
au fost salvate în corabie.
Şi în cartea Apocalipsa se
relatează de judecăţile puternice de pedepsire ale lui Dumnezeu, care vor veni
în viitor peste oameni pe pământ. În contrast cu filmele corespunzătoare, atunci
nu va mai exista nicio scăpare! În plus, nimeni nu ştie când se va întâmpla
aceasta, chiar dacă profeţii despre sfârşitul lumii ne prezintă tot mereu
calcule şi perioade.
Dar de ce procedează Dumnezeu aşa?
El nu poate trece cu vederea păcatele oamenilor. El trebuie să îi pedepsească.
El este absolut drept şi sfânt.
Dar El este şi un Dumnezeu plin de
dragoste. Aşa cum Noe a fost salvat, există salvare pentru fiecare care crede
în Domnul Isus!
Telegrama
Unchiul Fritz se
uită pe calendarul cu zile de naştere şi spuse: „Astăzi are Henry ziua de
naştere.“ – „Păcat că nu ne-am gândit mai devreme“, spuse mătuşa Else, „aş fi
vrut de fapt să-i scriu o felicitare.“ Şi unchiul Fritz regretă neglijenţa, dar
deodată avu o idee: „Cum ar fi dacă i-am trimite o telegramă? Ar fi ceva
deosebit!“ Mătuşa Else găsi bună propunerea. Unchiul Fritz se duse imediat la
telefon şi transmise telegrama.
O jumătate de
oră mai târziu, poştaşul sosi la uşa casei familiei Blum. În mână ţinea un plic
mare. „O telegramă pentru Henry Blum“, spuse el. „Eu sunt!“ strigă Henry şi luă
plicul în primire. Foarte emoţionat alergă la mama lui. Era pentru prima oară
când ţinea o telegramă în mână. De la cine era oare?
Mama deschise
plicul şi scoase din el o felicitare frumoasă; pe verso era scris cu litere
mari. „O telegramă de la unchiul Fritz şi mătuşa Else!“ spuse mama. „Aceasta
este o mare surpriză!“ Plin de entuziasm, Henry citi ce i-au comunicat pe
această cale: „DRAGĂ HENRY, TE FELICITĂM DE ZIUA TA DE NAŞTERE ŞI ÎŢI DORIM PENTRU
NOUL AN DIN VIAŢĂ BINECUVÂNTAREA UNCHIUL
FRITZ ŞI MĂTUŞA ELSE.“
„Mamă“, spuse
deodată Henry foarte gânditor, aici lipseşte un cuvânt. Trebuia să fie: Binecuvântarea
lui Dumnezeu!“ – „Este adevărat, băiatul meu“, răspunse mama, „probabil,
funcţionarul de la poştă a uitat acest cuvânt. Unchiul Fritz a comunicat cu siguranţă
corect textul, deoarece ca şi copil fericit al lui Dumnezeu ştie: De
binecuvântarea lui Dumnezeu depinde totul.“ Henry se gândi. Apoi o întrebă pe
mama lui: „Ce înseamnă de fapt: Binecuvântarea lui Dumnezeu?“ Ea îi explică cu
bucurie, că Dumnezeu este marele Dăruitor. „Orice dar bun vine de la El“, spuse
ea, „şi El vrea să ne dăruiască în dragostea Lui tot ceea ce avem nevoie pentru
trup şi suflet. Dacă ne bucurăm mulţumitori de toate aceste bunuri pe care El
ni le dă în bunătatea Lui, atunci savurăm binecuvântarea lui Dumnezeu. La aceasta
Henry spuse: „Mă bucur de această telegramă, pentru că unchiul Fritz şi mătuşa
Else îmi doresc ceea ce este mai bun din câte există: binecuvântarea lui Dumnezeu!“
Nu avea Henry
dreptate? De aceea şi noi le dorim cititorilor noştri dragi, mici şi mari,
pentru anul care ne stă înainte binecuvântarea lui Dumnezeu; căci „binecuvântarea
Domnului îmbogăţeşte“ (Proverbe 10.22).
Şi în anul 2013
EL NE DUCE FĂRĂ NICIO GRIJĂ!
„ ...i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică...“ (Psalm 78.53).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)