În 2012 trebuia să fie sfârşitul
lumii! De acesta se temeau mulţi oameni, căci în acest an se termina calendarul
mayaşilor, un vechi popor indian din America centrală. Filmul de cinema „2012“
de Roland Emmerich, un specialist pentru filme care prezintă catastrofe, a
prezentat acest scenariu în anul 2009 în imagini drastice. Trosnind, se
scufundau continente întregi. Dar acum este deja 2013 şi toată agitaţia a fost în
zadar.
Cine se uită la astfel de filme,
stă desigur pe fotoliul de la cinematograf cu cel mai liniştitor sentiment că
totul a izvorât doar din fantezia regizorului. Filmul amintit despre sfârşitul
lumii sfârşeşte parţial împăciuitor, în timp ce câţiva oameni sunt salvaţi cu
ajutorul corăbiilor din catastrofele prezentate.
Aceasta aminteşte foarte bine de o
catastrofă, despre care se relatează în Biblie. Prin aşa-numitul potop,
Dumnezeu a şters înainte cu ca. 4.500 ani toată viaţa de pe pământ din cauza
răutăţii omului (Geneza 6 până la 8). Numai familia lui Noe şi câteva animale
au fost salvate în corabie.
Şi în cartea Apocalipsa se
relatează de judecăţile puternice de pedepsire ale lui Dumnezeu, care vor veni
în viitor peste oameni pe pământ. În contrast cu filmele corespunzătoare, atunci
nu va mai exista nicio scăpare! În plus, nimeni nu ştie când se va întâmpla
aceasta, chiar dacă profeţii despre sfârşitul lumii ne prezintă tot mereu
calcule şi perioade.
Dar de ce procedează Dumnezeu aşa?
El nu poate trece cu vederea păcatele oamenilor. El trebuie să îi pedepsească.
El este absolut drept şi sfânt.
Dar El este şi un Dumnezeu plin de
dragoste. Aşa cum Noe a fost salvat, există salvare pentru fiecare care crede
în Domnul Isus!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu