De cât timp?

   Mihai, un băiat plin de viaţă şi isteţ, a suferit un accident grav şi astfel a ajuns în spital. Era foarte rănit şi medicii au avut de la început puţină speranţă că se va însănătoşi.

  Într-o duminică după-masa, l-am vizitat pe băiat. M-a recunoscut imediat. După ce l-am salutat, mi-a povestit despre un cântec pe care îl cântaseră de dimineaţă câţiva vizitatori în holul spitalului. După cât se părea, textul îl preocupase pe băiat tot timpul.

  Textul suna astfel:

„Iată, Eu stau la uşă

şi tu auzi ruga Mea.

Spune inimă-ntristată,

de păcat şi durere-apăsată:

Când pot intra şi să te fac

fericită şi curată?“

  - I-aş fi întrebat câte ceva pe oamenii aceia, spuse Mihai, dar ei au plecat imediat după ce au cântat. Pot să vă pun dumneavoastră câteva întrebări?

  - Desigur, Mihai! l-am încurajat eu.

  El îşi aşeză mâinile peste pătură şi, numărând pe degete, îmi puse trei întrebări:

  - Unde este uşa?

  - Cine stă la uşă?

  - De ce nu îl lasă să intre?

  Mihai mă privea nerăbdător. I-am explicat:

  - Uşa este uşa inimii tale, chiar inima ta; şi în faţa uşii inimii tale stă Domnul Isus. El doreşte să intre. Şi a treia ta întrebare, Mihai, vreau să ţi-o adresez cu aceleaşi cuvinte ţie personal: De ce nu Îl laşi pe Domnul Isus să intre în inima ta?

  Mihai mă privi mirat. Cugetă o clipă, apoi întrebă:

  - De cât timp stă El acolo?

  - De când trăieşti, Mihai. El te iubeşte şi doreşte să vină în inima ta. De aceea bate de aşa mult timp. Nu vrei să-L laşi să intre?

  Mihai tăcu o clipă. Apoi spuse:

  - O, ce răbdare mare are Domnul Isus! Eu aş fi bătut cel mult de două sau de trei ori, dar să stau în faţa unei uşi şi să bat ani de-a rândul, asta niciodată! O, mi-e aşa de ruşine că L-am lăsat aşa de mult timp afară!

  - Mihai, i-am spus eu, mă bucur că gândeşti astfel, dar de ce nu-L rogi să vină în inima ta?

  - Pot acest lucru? Oare va veni?

  - Desigur, El va veni, i-am răspuns. El spune în Apocalipsa 3, versetul 20: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.“ Mihai, spune-i Lui ceea ce mi-ai spus mie!

  Băiatul a închis ochii şi s-a rugat: „Doamne Isuse, n-am ştiut că Tu stai afară, în faţa uşii inimii mele. Dar acum am deschis uşa larg; vino, te rog, înăuntru şi apoi închide bine uşa, pentru ca să rămâi totdeauna la mine. Mi-e ruşine că te-am lăsat să aştepţi aşa de mult timp şi Îţi mulţumesc pentru răbdarea Ta.“

  Câteva zile mai târziu, Mihai a murit. Domnul Isus, Păstorul cel bun, Şi-a luat oiţa în Paradis. Dar înainte de a muri, Mihai a vorbit cu alţi doi băieţi, care se aflau în acelaşi spital, despre cântecul în care era vorba de „uşă“. De mai multe ori, Mihai le-a istorisit povestea lui şi de fiecare dată a încheiat cu cuvintele: „Nu ţi-e ruşine să-L laşi aşa de mult timp să aştepte? Cât de mulţumitori trebuie să fim pentru răbdarea Lui!“ Cei doi s-au întors la Dumnezeu.

  Nu vrei să-i deschizi şi tu  în sfârşit inima?