Pașaportul

   Deja de mult timp ne-am bucurat de concediul în Elveția. Acum a sosit momentul: mașina stătea încărcată în fața casei, ultimele pregătiri se mai făceau înăuntru, iar după ce ne-am încredințat ocrotirii Domnului Isus, am urcat și am pornit. Mama a întrebat încă o dată grijulie: „Aveți toți cărțile de identitate la voi?“ Da, le aveam, și astfel călătoria putea începe.

   După multe ore de mers pe autostradă s-a apropiat în sfârșit granița. De departe se vedea deja clădirea de vamă, iar acum se puteau recunoaște și funcționarii vamali. Unele mașini puteau trece simplu fără control, dar noi a trebuit să oprim. Tata a dat în jos fereastra, iar funcționarul a spus: „Documente dumneavoastră, vă rog!“ Când tata i le-a dat, el ne-a comparat pe toți cu grijă cu pozele din cărțile noastre de identitate, iar pentru că totul a fost în regulă, am putut să trecem granița și să ne petrecem concediul în Elveția.

   Cei mai mulți dintre voi ați trecut deja prin așa ceva. Și știți de asemenea ce se află într-un asemenea pașaport de călătorie sau într-o carte de identitate. El conține, pe lângă poza noastră, toate datele despre persoana noastră. Dar ce gândiți, dacă vă voi spune, că eu mai am un pașaport în afară de cartea de identitate normală, unde nu se află poza mea și nu este scris nimic despre mine? Și totuși, știu foarte bine, că cu acest pașaport voi trece granița în țara unde doresc să călătoresc cândva! Ce fel de pașaport este acesta și cum se numește țara?

   Țara nu se află pe acest pământ, căci este cerul. Și pașaportul, acesta este Însuși Domnul Isus! Dacă El este Mântuitorul meu, atunci Dumnezeu mă lasă să intru în cer.

   Aveți toți acest pașaport? Puteți să-l obțineți astăzi fără bani.

Cuibul de ciori

     Ionel era fiul unor părinți credincioși. Mai avea și alți frați. Cei mai mari au dat ascultare chemării Domnului Isus și Îl cunoșteau ca Mântuitorul lor personal. Numai Ionel nu era oița bunului Păstor. Părinții lui se rugau foarte mult pentru el. Dar Ionel nu a ascultat de vocea bunului Păstor. A rămas indiferent. Atunci, Domnul Isus a trebuit să-l ducă pe o cale deosebită.

     La școala duminicală, la care mergea Ionel cu frații săi, se istorisea mereu despre dragostea Domnului Isus, așa că unii dintre copii și-au deschis inima Domnului Isus și au fost mântuiți. Dar pe Ionel nu-l mișca acest lucru deloc. Era un băiat drăguț și inteligent, dar indiferența lui față de Cuvântul lui Dumnezeu le făcea griji mari părinților.

     Casa lui părintească se afla în afara orașului. Până la școala duminicală, Ionel trebuia să meargă pe o cărare aproximativ o oră. Băiatul lipsea deseori de la școala duminicală. Mama îl trimitea întotdeauna cu ceilalți frați, dar pe drum el o lua în altă parte pentru a-și petrece timpul prin pădure. Părinții îl avertizau mereu și se rugau zi de zi pentru băiatul lor.

     Într-o zi frumoasă de vară, într-o duminică, Ionel, în loc să meargă la școala duminicală, a mers în pădure. Acolo s-a așezat în iarbă, la umbra copacilor. După un timp a descoperit într-unul din copacii înalți un cuib de ciori. Când a privit mai îndeaproape, a observat cum mama cioară își hrănea puii. Băiatul privea uimit păsările și asculta croncănitul lor.

     Deodată auzi pași. Când se uită, văzu venind doi bărbați. Aceștia au observat și ei cuibul de ciori. L-au întrebat, dacă se încumetă să se cațere în copac și să aducă jos unul din puii de cioară. Pentru aceasta i-au promis că va primi și o răsplată. Ionel nu se lăsă rugat de două ori. Era foarte sprinten și se cățărase în mulți copaci. În câteva clipe a fost sus. Tocmai când voia să întindă mâna după unul din puii din cuib, creanga, de care se ținea strâns, s-a rupt și băiatul s-a prăbușit. S-a lovit puternic de pământ.

     Cei doi bărbați s-au speriat foarte tare. Deoarece nu-l puteau ajuta, au fugit repede după ajutor și să-i înștiințeze pe părinții băiatului. Au bănuit că locuiește în casa din apropierea pădurii.

     Ce sperietură pentru părinți, când și-au văzut băiatul întins acolo! Își rupsese, așa cum s-a constatat mai târziu, în mai multe locuri coloana vertebrală.

     În acel timp - această poveste s-a petrecut acum mai bine de 100 de ani - nu existau salvări. Astfel a fost adusă de la un vecin o căruță, în care s-a așezat fân. L-au așezat pe băiat cu toată grija pe fân, apoi au pornit în galop spre spitalul din oraș. Călătoria a fost un chin pentru băiat, deoarece drumurile nu erau asfaltate pe atunci.

     În drum spre spital, mama a îngenuncheat lângă băiatul ei. Ea îi striga mereu cuprinsă de frică: "Ionel, nu muri, căci încă nu ești mântuit!" Se ruga mereu: "Doamne Isuse, salvează-mi băiatul!"

     Ajunși la spital, băiatul a fost dus în sala de operații. În timp ce băiatul era în mâinile medicilor, mama s-a dus la o familie, pe care o cunoștea și care locuia în apropierea spitalului. Acolo l-a întâlnit și pe un foarte cunoscut evanghelist pe atunci. După ce mama le-a relatat întâmplarea groaznică, au îngenuncheat cu toții pentru a-i cere Domnului Isus ajutor și putere, dar mai presus de toate mântuirea băiatului. Apoi mama și evanghelistul s-au dus la spital și au cerut permisiunea de a-l vizita pe rănit. Medicul le-a permis, căci nu mai exista nicio speranță pentru Ionel să se vindece.

     Băiatul era conștient. A recunoscut-o pe mama lui, dar și pe acel evanghelist. Acesta l-a întrebat:

     - Ionel, știi că situația ta este foarte gravă?

     - O, da!

     - Dacă Dumnezeu ar trebui să te cheme, unde vei merge?

     - În iad! șopti băiatul.

     - Ai meritat iadul?

     - Păcatele mele, păcatele mele! a strigat de mai multe ori băiatul.

     Mama nu l-a părăsit nicio clipă pe băiatul ei. Se ruga mereu stăruitor pentru mântuirea lui.

     - Ionel, tu știi că Domnul Isus a murit pe crucea de la Golgota pentru păcătoși pierduți. Acum mai poți fi mântuit. Roagă-te ca vameșul din templu!

     Deodată răsună tare și clar din gura băiatului: „Doamne Isuse, salvează-mă!“

     Au fost numai câteva cuvinte, dar ele au fost sincere. Harul lui Dumnezeu, arătat în Domnul Isus, s-a dovedit și față de acest băiat ca aducător de mântuire. Când acel evanghelist l-a întrebat pe băiat: „Crezi că Domnul Isus a murit și pentru tine?“, Ionel a răspuns:

     - Da, cred cu tărie că a murit și pentru mine.

     Apoi a urmat o mărturisire față de mama lui:

     - O, mamă, iartă-mă! Nu pot să mă căiesc îndeajuns pentru cât de mult te-am întristat!

     Astfel a fost o mare bucurie în cer pentru un păcătos care s-a căit. Ce bucurie a fost și pentru mama băiatului și pentru toți cei care au auzit de mântuirea sa!

     Băiatul a mai trăit 11 zile până când Domnul Isus l-a luat la El. În acele 11 zile, Ionel a arătat că în inima sa totul devenise nou. Toți, care veneau să-l viziteze, auzeau cuvintele: „Ziua cea mai frumoasă din viața mea a fost ziua, când L-am găsit pe Mântuitorul!“

 „Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!“

(Isaia 38.17)

Sunt deschise urechile tale?

   În Venezuela, în America de Sud, există o pasăre - desigur, unică în felul ei în lume -, care își crește puii în întuneric total.

   Guacharo sau Steatornis caripensis, cum se numește pasărea, își face cuibul în peșteri. Acolo își petrec ele ziua. Ele ies afară doar noaptea, ca stoluri de lilieci mari, pentru a-și căuta hrana. Cum își găsesc drumul în întuneric?

   Ele lucrează cu aceeași metodă ca liliecii, adică sunt dotate cu un fel de sondă-ecou naturală, care atunci când zboară, produce un zgomot ca un clic. Acest „clic“ durează aproximativ 40 de milisecunde și se termină apoi abrupt, în timp ce se contractează un anumit mușchi al aparatului vocal. Acesta aruncă un ecou din pereții peșterii și din pereții stâncii și arată păsărilor cât de aproape sunt de o anumită piedică.

   Câțiva cercetători au făcut cu ceva timp în urmă teste cu aceste păsări, în timp ce le-au astupat urechile. Păsările băteau din aripi neajutorate în fața pereților de stâncă, pentru că își pierduseră orice simț de orientare. Ce măreț S-a îngrijit Dumnezeu de creaturile Sale!

   Dar nu a pus Dumnezeu în creație și o învățătură pentru copiii Săi? Și noi trăim într-o lume a întunericului duhovnicesc. Iar noi avem o „dotare“ mult mai minunată, pentru a ne conduce – Duhul lui Dumnezeu, care ne vorbește prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă totuși urechile noastre „se astupă“ prin păcat sau prin asemănarea cu lumea, atunci nu vom auzi glasul Său. Vom „bâjbâi“ în întuneric și poate chiar vom cădea.

   Cât de important este, ca urechile noastre să fie deschise pentru glasul lui Dumnezeu. Domnul Isus, Modelul nostru desăvârșit, a putut spune: „El Îmi trezește, în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici“ (Isaia 50.4). Este aceasta și dorința ta?

Este timpul...

Marco și Svetlana

   „Viața este o cale, iar calea este ținta“, așa descria Marco, un băiat de 14 ani, concepția vieții sale. Aceasta contrazice orice gândire logică: Fiecare cale duce spre o oarecare țintă. Fie că vrei, fie că nu vrei. Și cine constată, că s-a rătăcit, se întoarce și caută o nouă cale spre ținta sa.

   Svetlana s-a gândit altfel: „Prima dată să trăim toate - și apoi la Dumnezeu în cer“, așa sună țelul vieții ei. În cer, la Dumnezeu, trebuie să fie deosebit de frumos. Fără supărare, lacrimi, tristețe... Țelul Svetlanei este într-adevăr bun. Dar se află ea pe calea corectă într-acolo?

   Prima dată să trăim totul - ar însemna aceasta: Svetlana ar fi invitată la o sărbătoare de nuntă și înainte de a merge acolo s-ar tăvăli în noroi. Nicio gazdă nu ar lăsa-o așa la masă. Nici Dumnezeu nu va lăsa în cer pe nimeni, care este murdărit de păcat.

   Aici te ajută numai spălatul și schimbatul hainelor. Și exact aceasta cere Dumnezeu de la fiecare om care vrea să vină la El. Păcatele Svetlanei trebuie să fie spălate. Cum se face aceasta? Prima dată, ea trebuie să-și dea seama că este murdară. Apoi poate să aplice versetul la viața ei: „Sângele lui Isus Hristos ne curăță de orice păcat“ (1 Ioan 1.7). Pentru că Domnul Isus a murit pentru păcătoși, Dumnezeu poate ierta toate păcatele Svetlanei și să o facă potrivită pentru cer. Sigur că atunci va renunța de bunăvoie la unele evenimente care ar putea să o murdărească.