Unde se duc păsările iarna?

   Toată primăvara și toată vara, câmpurile noastre sunt pline de păsări. Ele cântă și ciripesc toată ziua. Dar, când vine toamna și zilele se răcesc, cei mai mulți dintre prietenii noștri împănați pleacă. Unde se duc? Se fac ghem și dorm toată iarna, precum fac urșii?

   Păsările nu au creierul pe care îl au oamenii. Ele nu gândesc ca tine. Când ți-e frig, creierul îți spune să te duci în casă, unde este cald, sau să te îmbraci. Cu toate că păsările nu gândesc, ele știu ce au de făcut. Dumnezeu a făcut toate animalele, păsările și plantele, ca să poată să se autoîngrijească.

   Păsările au instincte care le spun ce să facă. Când vine iarna, va fi prea frig pentru ele în câmp și păduri. Ele știu că nu vor găsi ușor mâncare când tot pământul va fi acoperit de zăpadă, așa că, după ce cad frunzele din copaci și vântul devine mai rece, micile păsări pornesc într-o lungă călătorie. Ele zboară spre Sudul cel cald, unde vor găsi mâncare din belșug.

   În călătoria din casa lor de vară la casa lor de iarnă, unele păsări zboară în fiecare an sute de kilometri. Cu toate că nu sunt drumuri prin aer și cu toate că păsările nu au hărți să le indice drumul, ele știu unde să se ducă și zboară pe aceeași rută în fiecare an, oprindu-se în aceleași locuri.

   Unele păsări stau cu noi toată iarna. Se pare că nu le este frică de frig și zăpadă. Ai auzit vreodată veselul ciripit al pitulicii, când își caută hrana? Sau cântecul fericit al frumoasei mierle, când cântă veselă în fiecare zi? Cu toate că acestor păsări nu le este frică, ele o duc greu cu hrana. N-ai vrea să le ajuți aruncându-le firimituri de pâine pe zăpadă ori atârnându-le cuiburi în copaci?

Etalonul propriu

   Ionuț se juca de ceva timp în camera lui. Mama îl auzea din camera alăturată și se bucura că se juca singur așa de frumos, fără ca ea să fie nevoită permanent să vadă de el. Astăzi ea avea mult de lucru, pentru că era ziua de spălat rufe.

   Deodată Ionuț a venit foarte agitat la ea ținând în mână o șipcă de lemn, care era acoperită cu multe liniuțe scurte și negre. Părea să fie un metru din lemn.

   - Mama, a strigat Ionuț, am trei metri și douăzeci de centimetri!

   - Trei metri douăzeci? a repetat mama zâmbind, pentru că știa că băiețelul ei nu avea nici măcar un metru. Dar apoi s-a uitat cu seriozitate la băiat și l-a întrebat:

   - De unde știi că ai peste trei metri?

   - Uite aici metrul meu! Mi l-am făcut singur și m-am măsurat cu el lângă peretele camerei. Sunt foarte sigur că am peste trei metri.

   Mama a zâmbit din nou, dar l-a lăsat pe Ionuț să creadă că este atât de mare. Ea știa că nu îl putea abate de la ideea lui, mai ales că s-a măsurat el însuși cu propriul său metru!

   Când și-a preluat lucrul, mama s-a gândit: Așa procedează și mulți adulți când este vorba să recunoască sentința lui Dumnezeu asupra lor. Ei nu ascultă ce spune Dumnezeu despre ei, cum îi evaluează El pe ei, ci se evaluează ei înșiși – cu propriul lor etalon. Și astfel sunt întotdeauna „mai mari” – mai buni, mai credincioși, mai destoinici decât în realitate. Dar se înșală!

   Faci și tu la fel? Sau pentru tine are valabilitate etalonul lui Dumnezeu, Cuvântul Său, sentința Lui?

Fraţi paşnici şi surori paşnice

   Cristina, o fată de aproximativ cincisprezece ani, se juca cu fratele ei mai mic Flavius. Mama a adus în cameră un castron cu mere, pe care dorea să le pregătească pentru masă. Ea a dat fiecăruia dintre copii un măr să-l mănânce. Flavius a observat că el a primit un măr mai mic decât sora lui și s-a supărat. „Hai să facem schimbul!” a zis Cristina, şi i-a dat mărul ei. În felul acesta, pacea a fost restabilită.

   Ea era întotdeauna dispusă să facă pace cu fratele ei mai mic, iar când el se supăra, ceea ce se petrecea foarte uşor, ea ştia să-l liniştească cu cuvinte prietenoase. Din nefericire, ea a murit curând din cauza anginei. În timp ce Cristina se afla în sicriu, Flavius a venit lângă ea, a apucat-o de mâna dreaptă rece şi a spus plângând: „Mâna aceasta niciodată nu m-a bătut”.

   Ce mărturie frumoasă! – Isus spune: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5.9).

Cui îi va fi dat

Cui îi va fi dat

Loc mai minunat,

Cine va fi sus,

Mai lângă Isus?

Cor:

Cel mai credincios

Domnului Hristos,

Cel ce-i mai supus

Domnului Isus,

Cine vrea să stea

Mai cu Dumnezeu?

Eu, eu, eu...

Cine va fi dus

Mai lângă Isus,

Cine va-mbrăca

Mai mult slava Sa?

Cine-i mai iubit

Și mai fericit,

Cui îi va fi dat

Locul minunat?

Cor:

Celui mai supus

Domnului Isus,

Și mai credincios

Domnului Hristos

Cine vrea a vedea

Slava de apoi?

Noi, noi, noi...