CUM AU ÎNCEPUT LUCRURILE

- Bunicule, întrebă Beni într-o zi, cum au început lucrurile?

- Ce fel de lucruri? îl întrebă la rândul său bătrânul.

- O, tot felul de lucruri văzute şi nevăzute: soarele şi luna, iarba, păsările şi animalele. Ne-ai povestit despre soarta oamenilor, dar Dina şi eu am dori să ştim cum au luat ei fiinţă. A fost un timp când nu era nimeni pe pământ şi cum s-a născut ceva din nimic?

- Dragul meu Beni, răspunse bunicul, mi-ai pus nişte întrebări la care nu sunt în stare să-ţi răspund nici dacă aş mai trăi încă o dată atât cât am trăit. Apoi nu cred că există vreun om, oricât de învăţat, oricât de înţelept ar fi el, care să vă poată da un răspuns sigur la tot ceea ce doriţi voi să știți. Dar este bine să pui întrebări, chiar dacă nu găseşti pe cineva care să-ţi poată răspunde la ele. Pentru că atunci când pui întrebări, dovedeşti că eşti mai mult decât o capră sau o pisică. Ele nu pun întrebări, este drept, pentru că nu pot vorbi, şi nu pot vorbi poate, pentru că nu pot gândi şi judeca. Dar prima şi poate cea mai bună persoană căreia îi poţi pune întrebări, eşti tu însuţi: pentru că întrebându-te pe tine însuţi, înveţi să gândești, şi numai atunci când nu poţi găsi un răspuns, trebuie să întrebi pe cineva care cunoaşte mai multe decât tine. Ţineţi minte că veţi întâlni unele lucruri la care nu veţi putea răspunde.

Beni şi Dina se uitau unul la altul miraţi, în timp ce bunicul lor se plimba povestind. Cu greu înţelegeau ce voia să zică bătrânul şi se gândeau că îşi vorbeşte mai mult lui însuşi decât lor. Poate că era chiar aşa, fiindcă se opri deodată.

- De fapt, zise el, toate acestea sunt lucruri puţin prea grele pentru voi, nu-i aşa? Dar ceea ce vreau să spun, este că nu pot să răspund la toate întrebările voastre. Singurul lucru ce îl pot face, este să vă spun câteva din povestirile care le-am auzit de la mama mea, care mi-a spus despre ceea ce a auzit şi ea şi ce au crezut alţii.

Oamenii întotdeauna şi-au pus întrebările acestea, cred, de când au început să-şi întrebuinţeze ochii şi mintea. Primul lucru poate, la care s-au gândit, a fost că înainte de orice şi mai presus de toate este Dumnezeu şi aveau diferite concepţii despre El, unele adevărate, altele greşite; unele bune, altele rele; chiar aşa cum a ajuns Avraam să aibă o concepție cu totul diferită de cea a vecinilor săi. Dar toţi erau de acord că există un Dumnezeu.

Al doilea lucru este că Dumnezeu a făcut lumea. Întâi de toate, Dumnezeu trebuie să fi făcut lumina, pentru că fără lumină nu poţi vedea nimic şi nu poţi lucra nimic, şi fiindcă Dumnezeu este atotputernic, a fost nevoie numai să spună o vorbă, şi ceea ce a ordonat, s-a făcut. Dumnezeu a poruncit să se facă lumină şi lumină s-a făcut; aşa mi-aduc aminte că îmi spunea mama. Astfel se făcu ziua şi zilei îi urmă noaptea.

Ce a urmat apoi? Aceşti oameni de odinioară s-au gândit mai departe şi au privit cerul. Din înălţimea cerului vedeau venind ploaia, iar jos vedeau apa mării despărţite una de cealaltă. De aceea, ziceau ei, al doilea lucru pe care l-a făcut Dumnezeu a fost să despartă apele cerului de apa mării şi să nu lase ca apele cerului să se reverse deodată, aşa cum s-ar întâmpla dacă fundul găleţii, cu care tu şi Dina aduceţi apă de la fântână, ar cădea.

După aceasta, Dumnezeu a despărţit pământul de apele mărilor. Pe pământ făcu să crească iarbă bogată, vegetale, grâu şi pomi roditori.

Au privit apoi din nou în jurul lor, la râuri şi la copaci. În râuri văzură peşti, pe nisip crocodili, iar în copaci păsări, care cântau şi zburau vesele. Mai târziu văzură tot felul de animale mari şi mici, vaci, oi, capre, iar jos în ţărână se târau viermi, şerpi şi șopârle. Fiindcă nici una dintre aceste vieţuitoare nu crescuse întâmplător, ei se gândiră iarăși, că numai Dumnezeu le-a putut face; şi El le-a făcut.

În cele din urmă, s-au privit pe ei înşişi, bărbaţi şi femei, şi desigur că numai Dumnezeu i-a creat şi pe ei; şi fiindcă un bărbat era mai tare decât o femeie, bărbatul a fost făcut întâi, pentru ca să fie în stare să ocrotească şi să sprijine femeia.

În toate explicaţiile acestea ale oamenilor de odinioară, se vede credinţa că Dumnezeu a făcut toate lucrurile în ordine bună, după un plan bun. Ar fi greşit dacă ar fi făcut animalele şi pe oameni înainte de a fi avut ce să mănânce, înainte de a fi făcut iarba, grâul şi pomii roditori, tot aşa, nici iarba n-ar fi putut creşte dacă n-ar fi fost făcute soarele şi râurile. Din tot ce vedeau în jurul lor, ei cugetau că Dumnezeu nu era numai iubitor şi bun, dându-le hrana de toate zilele, ci că avea un plan în tot ce a făcut. Aşa a fost.