„Stăruiţi în rugăciune”

   Călin era un creştin fericit şi Îl iubea pe Domnul său din toată inima, dar adesea se gândea cu durere şi îngrijorare la fratele său Marian, care nu dorea să ştie nimic despre Domnul Isus şi care încă nu era mântuit. Călin se gândea zilnic la fratele său în rugăciune. Dorinţa sa era ca Domnul Isus să-l aducă la lumina Sa, pentru ca Marian să-şi recunoască starea pierdută şi să fie condus la pocăinţă.

   Anii treceau. Călin stăruia fidel în rugăciune pentru fratele său. Dar într-o seară a fost aşa de descurajat, încât i-a spus Domnului său: „O, Doamne, renunţ să mai fac lucrul acesta. Tu ştii de câţi ani mă rog pentru el, iar el nu se schimbă.”

   Cu astfel de cuvinte, Călin se duse la culcare. Dar nu putu adormi. Gândul la fratele său nu-l lăsa în pace. Acţiona corect dacă înceta să se roage? Se ridică din pat şi îngenunche rugându-se încă o dată cu toată smerenia şi cu toată seriozitatea pentru mântuirea fratelui său. Apoi putu să adoarmă.

   A doua zi, Marian veni devreme la el în birou. Ochii săi străluceau. El îl îmbrăţişă pe fratele său şi îi spuse: „Călin, sunt mântuit.”

   - La ce oră te-ai întors la Dumnezeu? îl întrebă surprins Călin.

   - La scurt timp după miezul nopţii.

   - A fost exact momentul când m-am rugat încă o dată pentru tine cu toată seriozitatea, după ce ieri seară am renunţat să mă mai rog. Ruşinat, dar totuşi fericit, Călin îl privi pe fratele său.

   Iacov scrie în epistola sa: „Fiţi îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului” (capitolul 5, versetul 7) şi Pavel scrie: Stăruiţi în rugăciune” (Romani 12.12).

Îţi ascult rugăciunea. (1 Împăraţi 9.3)