Un
medic, care era totodată şi un mare iubitor de fructe, a plantat în grădina lui
un pomişor de soi foarte deosebit. Curând au apărut primele flori, din care au
ieşit nişte pere galben-aurii de o frumuseţe deosebită. El le păzea ca pe
lumina ochilor şi se bucura deja să probeze gustul lor împreună cu ai săi.
Copiilor le-a interzis categoric să le culeagă înainte de vreme sau să le
atingă măcar. Căci fructe de altă natură aveau destule la dispoziţie. (Compară
în privinţa aceasta istorisirea despre Paradis din Geneza 2.16-17).
Într-o seară de toamnă călduţă stătea încă
la masa lui de lucru şi întâmplător a privit afară prin fereastră. A observat o
siluetă mică, albă, care mergea repede şi fără zgomot prin grădină şi care apoi
s-a oprit gânditoare înaintea pomişorului. Era copilul lui, Otto, de vreo cinci
ani, care s-a ridicat pe ascuns din pat şi voia să fure perele ispititoare. Dar
deoarece nu putea să ajungă la ele, a luat o prăjină şi voia să doboare perele cu
ajutorul ei. Dar ce s-a întâmplat? Deodată s-a oprit, a aruncat prăjina şi a alergat
într-acolo de unde venise. Printre ramurile pomuleţului a văzut strălucind
luceafărul de seară şi acesta i-a apărut ca ochii înflăcăraţi ai lui Dumnezeu.
Deodată şi-a adus aminte de strofa învăţată de la mama lui:
Să nu faci nimica rău,
Căci faţa lui Dumnezeu
Priveşte din cer la ai Săi,
Mari şi mici, cum ar fi ei.
La El noaptea e ca ziua,
Să nu faci rău nimănuia!
În dimineaţa următoare, tatăl a adus cu mâna
lui perele şi le-a împărţit la micul dejun, iar Otto a primit felia cea mai
mare. El a privit la ea, dar nu a zis nimic. „Nu-i aşa, Otto, întotdeauna vei
fi ascultător!” Şi Otto a dat din cap confirmând cu obrajii înroşiţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu