Într-o seară, un drumeț a ajuns la un staul singuratic de oi. Ușa nu era încuiată și astfel el a intrat înăuntru. La mijloc, între oile sale, ședea păstorul, care după un salut scurt s-a întors iarăși spre o oaie care, după cum se vedea, stătea bolnavă pe o legătură de paie.
- Ce are? a întrebat drumețul.
- Un picior este rupt, a răspuns păstorul și a mângâiat-o duios.
Străinul voia să știe cum a avut loc aceasta. Atunci păstorul a povestit:
- Eu însumi i-am rupt piciorul, pentru că nu mai puteam să-i suport neascultarea. Luni în șir am încercat să o conduc cu dragoste și s-o fac să aibă parte numai de bine, însă niciodată n-a ascultat de mine. Totdeauna a mers pe propriul ei drum. Odată a trebuit s-o aduc înapoi de pe o stâncă abruptă, iar altădată s-o scot dintr-o prăpastie adâncă. Aproape să cadă pradă vulturilor! Însă cel mai rău a fost că și alte oi au urmat-o. Pentru aceasta, eu am știut numai o metodă: Trebuia să-i rup piciorul, ca astfel să nu mai poată fugi. La început a fost rea, n-a mâncat nimic și zbiera după mine; însă acum privește smerită și îmi linge mâna. Acum ia seama exact la tonul vocii mele. Curând va putea iarăși să fugă și un lucru știu, că atunci eu nu voi mai avea nicio oaie neascultătoare în turma mea.
Când drumețul și-a continuat drumul, s-a gândit la sine: Oare Păstorul ceresc n-ar trebui să se poarte la fel cu oile Sale?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu