Greşeală, Flavius!

   ...împărţit la 3 este – 64. Deci, aşa este! Nu a fost nici pe jumătate aşa de greu, cum s-a gândit. Acum şi temele la română şi apoi poate să plece. Turul cu bicicleta va fi desigur frumos – cu picnic şi tot ce se cade de altfel. Să sperăm că va veni şi Teo, atunci va fi mai amuzant... Dar stai! Mama strigă:

   - Flavius, Flavius!

   - Da, ce este?

   - Nu uita să mergi azi după-masă la doctorul Coteanu la cabinet pentru injecţie! Nu uita – este important ca să ţi-o dea.

   Of, aşa o supărare! Va fi timpul scurt, dacă mai trebuie să rezolve şi asta. Atunci să se grăbească acum cu aceste teme de română...

   - ...Mamă, plec acum. Facem în după-masa asta un tur mare cu bicicletele în jurul lacului de acumulare. Între timp facem şi un picnic şi una, două porţii de îngheţată – va fi desigur bine!

   - Dar gândeşte-te la doctorul Coteanu! Mai bine mergi acum imediat – atunci te-ai scăpat!

   - Da, da, în regulă. Atunci pe deseară.

   Flavius deschide geanta de bicicletă, pune înăuntru lucrurile necesare, o închide şi acum este gata de plecare. Într-o jumătate de oră este întâlnirea la Ovidiu. Ar putea să reuşească şi cu doctorul Coteanu... dar dacă iarăşi sunt mulţi pacienţi în sala de aşteptare... atunci prietenii lui trebuie să aştepte după el sau să plece chiar fără el... În faţă se vede acum cabinetul... într-adevăr, în faţă este plin de maşini! ... Ah, această injecţie poate nici nu este chiar aşa de importantă... poate că deseară mai este timp destul... deci, atunci: să pornească, şi direct la Ovidiu! Nu ar putea pierde un astfel de tur de biciclete din cauza unei programări la doctor!

   - Ei, Flavius, treci peste? Sau eşti prea laş?

   - Prostii, trebuie doar să-mi leg şireturile de la pantofi. Atenţie, vin!

   Prea laş! Cristian ar trebui să-şi ţină gura! De altfel, el este acela care nu are curaj. Să mergi cu bicicleta peste trunchiul de copac gros pe toată lungimea lui, nu este nicio problemă... ei, se va minuna Cristian! Foarte atent acum, încă câţiva metri...

   - Ei, mulţumit?

   - Da, nu este rău! Dar hai, acum trebuie să ne grăbim, ceilalţi au ajuns desigur deja înapoi la Ovidiu.

   - Nicio agitaţie, Cristian, drumul spre casă îl găsim şi singuri. A fost foarte bine în după-masa asta: drumul în zig-zig prin parcarea de maşini, apoi aproape accidentul lui Ovidiu, Teo şi Alex. Cât este ora de fapt? O, deja şapte fără un sfert! Oare cabinetul doctorului Coteanu mai este deschis?

   - Salut, Cristian, trebuie să trec pe la doctor. Spune-le şi celorlalţi, da?

   - Da. Salut!

   Aşa, aici este cabinetul. Hm, totul arată aşa de gol, şi uşa... este închisă! A plecat de mult timp acasă. Ei, a avut ghinion, săptămâna viitoare va fi desigur iarăşi aici...

   (Greşeală, Flavius! Dr. Coteanu va fi în concediu trei săptămâni! Şi tu nu ai luat injecţia... şi curând se va face observată această neglijenţă.)

   - Mamă, mă simt aşa de bolnav, mă mănâncă iarăşi totul. Am cumva iarăşi vreo alergie de piele?

   - Ia să vedem... ei, asta este un cadou frumos. Faţa ta este pătată complet şi sigur ai şi febră. Acum putem face doar ceva: să mergi în pat. Va dura ceva timp până vei fi iarăşi sănătos!

   Oare a învăţat Flavius ceva din această întâmplare?

   În injecţie se afla un medicament care l-ar fi ţinut sănătos – dar Flavius nu l-a considerat important. A crezut că ar fi sănătos!

   Să nu te ocupi de un lucru periculos – asta nu schimbă nimic la pericolul lucrului – din contră: îl face şi mai periculos!

   Cine nu se preocupă cu păcatele pe care le-a făcut, face la fel: el face totul mult mai complicat! O viaţă cu păcate este mai periculoasă, mai rea decât alergia lui Flavius – o viaţă cu păcate, fără să vii în rânduială cu Dumnezeu: este periculos de moarte!

   Flavius s-a însănătoţit iarăşi – dar cine nu recunoaşte înaintea lui Dumnezeu păcatele lui, va ajunge în iad şi de acolo nu va mai putea ieşi niciodată! De aceea: este important să te interesezi la timp de iertarea păcatelor. Cel mai bine, chiar acum!

Oricâţi prieteni...

Oricâţi prieteni aş avea,

nu-i ca Tine nimenea,

nimenea, nimenea,

scump Isus, drag Isus,

nu-i ca Tine nimenea.

Domnul meu,

fii mereu

pe-orice căi

cu ai Tăi, să-i păzeşti

şi să-i creşti

fericiţi cum Tu doreşti...

Pentru mine pe pământ,

buni ca Tine nu mai sunt,

scump Isus, drag Isus,

buni ca Tine nu mai sunt.

Câte zile voi trăi,

al Tău Nume-L voi slăvi,

voi slăvi, voi slăvi,

scump Isus, drag Isus,

al Tău Nume-L voi slăvi.

Plantatorul de cartofi

   Luna mai – este puţin cam târziu, a spus bunicul, dar Răducu totuşi încearcă. A găsit cartofii de plantat chiar jos în lada de cartofi. Din ei au crescut braţe albe şi sunt zbârciţi.

   - Din aceştia se vor face cartofi noi? Cristina strâmbă din nas. Eu nu-i voi mânca!

   - Oh, nici nu îţi voi da din ei. Voi vinde cartofii pe care îi voi culege! se supără Răducu.

   Cu lopata de nisip, Răducu sapă o gaură de două palme adâncime. Atent pune înăuntru un cartof. Germenii nu trebuie să se rupă! De ei se formează mici bulbi, care devin cartofi. Cu amândouă mâinile apasă pământul la loc. Mai are încă opt cartofi cu germeni. Între bătrânul ienupăr şi plopul de doi ani este destul loc. Câţi saci va culege Răducu? Cristina aproape că îi strică sentimentul de sărbătoare.

   - Nu, spune, Cristina, dacă se va face ceva, atunci... atunci îţi voi da cadou o bomboană pe băţ!

   Septembrie – Monica, Cristina şi Răducu se joacă fotbal în grădina lui Răducu. Mingea zboară sub plop, afară din teren.

   - Ei, se prinde Răducu de cap, în cartofii mei! Cartofii! Stau acolo uitaţi. Frunzele de la cartofi sunt deja veştede.

   - Cred că sunt gata! spune Răducu. Toţi trei sapă pământul cu lopeţile. Imediat la primul cuib, Cristina numără nouă cartofi.

   - Drăguţ! spune Monica.

   - Extrem de mici! spune Cristina.

   - Ei şi? spune Răducu.

   Mama fierbe întreaga recoltă ca şi cartofi fierţi pentru Monica, Răducu şi Cristina. O oală plină!

   - Cartofii mici sunt mai buni la gust, mi se pare, spune Răducu. Monica împlântă gânditoare furculiţa în al zecelea cartof al ei.

   - Cartofii cresc cu totul altfel decât perele şi merele. Nu îi poţi vedea. Ei cresc în întuneric. Ca un secret, spune ea.

   - Aşa este şi cu Dumnezeu, spune mama. Tu nu Îl poţi vedea, şi multe despre El sunt pentru tine un secret. Dar cândva observi deodată că El este acolo: tu Îl rogi să te ajute, şi El te ajută. Tu eşti trist, iar El te mângâie şi te încurajează. Atunci ştii: Dumnezeu este acolo. El are ochii Săi tot timpul îndreptaţi asupra ta. El mă vede. Acesta este cel mai important lucru.

Bâtlanul şi iepurii

   - Nu înţeleg, spune Timi. Ceilalţi se află între timp lângă el la iazul din grădină. Bâtlanul nu fuge deloc, cu toate că aici au venit aşa de mulţi oameni străini. Domnul Rotaru râde.

   - Acesta este Fredy. L-am găsit în toamnă la iazul din pădure. Primise o încărcătură de alice în aripa dreaptă. Fredy era o pasăre tânără. Poate că de aceea s-a ataşat aşa de strâns de oameni şi de alte animale.

   - Ham, face Bruno. Domnul Rotaru îi mângăie gâtul.

   - Da, tu ai avut cea mai mare contribuţie la salvarea lui Fredy, îl laudă el pe câine. Bruno a vegheat în primele săptămâni în fiecare noapte lângă pasărea bolnavă. Chiar şi la mine mârâia, când doream să îngrijesc aripa lui Fredy. Bâtlanul stă foarte liniştit în apa mică a iazului. Bruno dă din coadă, apoi se lasă jos la malul apei şi îşi pune capul între labe.

   - Oh, spune Manu; el este vizibil mişcat. Este aşa de genial, aşa de paşnic oarecum. Ei se încred pe deplin unul într-altul. Domnul Rotaru dă din cap afirmativ.

   - Dacă găseşti pe cineva în care te poţi încrede pe deplin, atunci inima ta devine foarte liniştită, spune el. Izabela îl priveşte plină de aşteptare.

   - Pot să mă încred aşa în Isus? întreabă ea grăbită.

   - Da, poţi! spune domnul Rotaru. El nu te-ar dezamăgi niciodată în viaţă şi nu te-ar lăsa niciodată singură.

   - Sunt de fapt surprinsă că Fredy mai este aici, spune doamna Rotaru. Este de mult timp sănătos şi ar putea zbura înapoi la iazul lui.

   - Momentan se simte în siguranţă aici. Să-i mai dăm ceva timp până se mai încălzeşte.

   - Aş vrea să văd grajdul, spune rugător Manu şi arată spre clădirea din lemn joasă de partea cealaltă a iazului la marginea pădurii. El se leagă de locuinţă printr-o cărare îngustă.

   - Atunci haideţi! Domnul Rotaru pleacă înainte şi le deschide uşa. Micuţul grajd este într-adevăr primitor. Acoperişul şi pereţii sunt din bârne de lemn. Printr-o mică fereastră, lumina cade în spaţiul dintre cele patru mici cuşti. Miroase a lemn şi a fân proaspăt. Pe partea frontală a clădirii este o cuşcă încăpătoare pentru iepuri.

   Cu un strigăt entuziasmat, Maia se îndreaptă într-acolo. Iepurii fricoşi sar în colţul cel mai din spate al casei lor.

   - Nu aşa de furtunos, spune Timi râzând. I-ai pus în panică pe iepuri!

   - Sunt aşa de drăguţi, spune Maia. Pot să-i mângâi?

   - Desigur că poţi, spune doamna Rotaru. Medicul veterinar deschide uşiţa încuiată a cuştii de iepuri, scoate un iepure gras şi alb şi îl pune în braţele Maiei. Animalul adulmecă puţin speriat, dar rămâne foarte liniştit. Atentă, Maia mângâie blana lui moale şi deasă.

   - Îţi plac foarte mult animalele, aşa-i? întreabă domnul Rotaru. Maia afirmă.

   - Noi locuim, din păcate, la etajul al treilea, acolo nu poţi ţine aşa de bine animale.

   - Depinde. Un hamster, un cobai sau un canar poţi ţine fără probleme în locuinţă, dacă te îngrijeşti bine de ele.

   - Ar fi frumos, murmură Maia. Şi ar fi totdeuna cineva când venim acasă. Izabela încuviinţează. Ea ştie exact la ce se referă Maia. Doamna Rotaru pare să bănuiască ceva, dar nu pune întrebări. În loc de aceasta, domnul Rotaru spune prietenos:

   - Poţi veni oricând aici cu fratele tău şi să te ocupi de animale.

   - Mulţumesc frumos, spune Maia şi zâmbeşte. Apoi pune iepurele gras cu atenţie în cuşca lui.

   - Cine locuieşte în cuşca a patra? întreabă Manu.

   - Uită-te! răspunde domnul Rptaru. Cu atenţie, copiii se uită peste marginea cuştii.

   - Oh, face Manu. Pe fân se află un ţap mic. Când îi vede pe copii, vrea să sară, dar cade cu un behăit plângător iarăşi pe fân.

   - Nu îţi facem nimic, şopteşte Maia. Fii liniştit!