Tortul de căpşuni

   Se auzi soneria.

   - Asta trebuie să fie Roxana, vrea să-mi aducă înapoi cartea pe care i-am dat-o, spuse Carola şi se grăbi spre uşă pentru a o deschide. Bună, Roxi! Vii la momentul potrivit. Tocmai vrem să bem cafeaua. Te invit şi pe tine.

   Roxi acceptă invitaţia. Cu ochii strălucitori se uită la masa pusă, pe care stătea în mijloc un tort de căpşuni minunat.

   Roxi trăia în condiţii sărăcăcioase. Tatăl ei era deja de 2 ani şomer. Un tort n-a mai existat la ei acasă deja de mult timp.

   După ce au luat cu toţii loc la masă, mama Carolei a împărţit tortul. Roxi a primit o bucată deosebit de mare. Deabia aştepta, ca să poată începe să o mănânce. Avea deja linguriţa în mână. Dar tatăl Carolei spuse:

   - Vrem să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile bune. După rugăciunea de mulţumire, mama le dori tuturor Poftă bună. Din păcate, adăugă ea, nu mi-a reuşit de data aceasta tortul aşa de bine. Poate ar fi trebuit să adaug în aluat mai mult lapte.

   - Sunt căpşuni proaspeţi? întrebă Roxi.

   - Da, răspunde gazda, dar nu din România. Cred că provin din ţări străine.

   - Se simte, spuse Florin, căpşunii de pe terenurile noastre au o aromă mult mai bună.

   - Luaţi-vă multă frişcă! îi îndemnă mama.

   - Este mai veche? întrebă Horia.

   - Foarte proaspătă nu mai este, recunoscu mama. Am cumpărat-o deja de câteva zile. Dar se mai poate mânca.

   După ce au băut cafeaua, Roxi şi-a luat cu multă mulţumire rămas bun.

   Seara, familia s-a adunat împreună.

   - Ce a gândit Roxi azi după-masă despre noi? întrebă Carola pe cei adunaţi. Mai întâi am mulţumit împreună pentru darurile bune pe care ni le-a dăruit Dumnezeu, şi apoi am găsit cusur la toate. Mă gândesc că nu am fost o mărturie bună pentru Roxi.

   - Şi cât trebuie să fie de întristat Domnul, adăugă tata. Este rugăciunea noastră de mulţumire poate doar o formă goală? Nu demonstrăm prin critica noastră că de fapt nu suntem mulţumitori? Cât de mulţi oameni există care au necazuri şi lipsuri. Nu ar trebui să fim mulţumitori din inimă pentru ceea ce ne dăruieşte Dumnezeu în bunătatea Sa?

   În rugăciunea de încheiere, la care au îngenuncheat ca de obicei toţi membrii familiei, tata exprimă înaintea Domnului că se ruşinează de nemulţumirea lor. Îl rugă pe Domnul, ca să le pună în faţa ochilor din nou dragostea, bunătatea şi grija Sa şi să le dăruiască tuturor întotdeauna o inimă mulţumitoare. Amin-ul tare din gura tuturor celor prezenţi a confirmat că toţi aveau dorinţa de a-L onora pe Domnul cu o inimă mulţumitoare.