Cârnaţul

   Un bărbat credincios de oricine iudaică, educat într-o familie ortodoxă exigentă, povestea adesea despre întoarcerea sa la Dumnezeu şi începea întotdeauna aşa:

   „Mijlocul pentru întoarcerea mea a fost cârnaţul.”

   Ca băiat a învăţat în localitatea învecinată o meserie. Părinţii nu au permis ca fiul lor să locuiască la maistrul său, aşa cum era obicieiul, ca să nu mănânce mâncăruri „necurate” pentru iudei.

   Dar el ar fi mâncat cârnaţul gustos pe care ucenicii îl aveau pe feliile lor de pâine în pauza de micul dejun; desigur, era bun la gust, pentru că mirosea aşa de bine.

   Când dorinţa lui după cârnaţ a devenit tot mai puternică, i-a determinat pe părinţii săi să-l lase să locuiască în casa maistrului: drumul era lung şi iarna era greu de făcut, pentru că trebuia întotdeauna să fie devreme acolo.

   După lungi ezitări, părinţii s-au învoit, şi astfel a locuit următorul timp al uceniciei sale la maistrul său.

   Maistrul era un om credincios, temător de Dumnezeu. De trei ori pe zi se citea în familia lui Cuvântul lui Dumnezeu şi se rugau împreună. Şi întotdeauna maistrul îşi lua timp, ca să dea câteva explicaţii importante la cele citite.

   După nu mult timp, această obişnuinţă a adus roade şi în inima ucenicului. El a recunoscut în lumina Cuvântului lui Dumnezeu starea sa pierdută, s-a întors la Dumnezeu şi L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal.

   „Aşa a folosit Dumnezeu dorinţa mea după cârnaţ, ca să mă conducă la Mântuitorul.”