Copiii în casa cuprinsă de flăcări

 

   Într-o veche fermă, casa familiei Corneliei și a lui Ștefan, izbucnise brusc un incendiu. Flăcările pâlpâiau spre cerul de seară ca niște torțe macabre. Fermierul și soția acestuia au putut fi salvați cu mare dificultate din casă de către vecini. Și copiii? – Oh, focul s-a răspândit atât de repede!

   „Copiii mei, copiii mei!”, a strigat mama prin zgomotul și țipetele vecinilor și ale celor care dădeau o mână de ajutor.

   Da, copiii nu erau acolo, lipseau. Deci trebuie să fie încă în dormitorul lor. Pe jumătate leșinați de frică și îngrijorare, părinții au alergat spre casă. Dar, înainte de a ajunge la ușă, acoperișul de șindrilă s-a prăbușit sub o ploaie de scântei.

   „Doamne, salvează-ne copiii! Ajută-ne, Doamne, te rugăm, ajută-ne!”, se bâlbâia și striga sărmana mamă.

 

   Ce se întâmplase între timp cu Cornelia și Ștefan? – Copiii erau într-un somn adânc în camera lor. Apoi – dintr-o dată s-au trezit și au văzut flăcări intrând pe fereastra lor. Înspăimântați, au sărit din pat și au strigat cu disperare după tatăl și mama lor.

   Ce să facă? – S-au prins de mână și au ajuns cu greu în bucătărie. Acolo era un cuptor mare și vechi de cărămidă. Era atât de mare, încât era ușor să te strecori în el. Și iată că Dumnezeu a pus un gând salvator în inima Corneliei: ea a deschis ușa cuptorului și l-a împins pe Ștefan înăuntru. Apoi s-a târât ea însăși înăuntru și a trântit ușa în urma ei.

   Chiar și în interiorul cuptorului, copiii puteau auzi pocnetul focului și țipetele oamenilor. Ștefan a început să plângă. Dar Cornelia l-a consolat:

   „Dumnezeu, cu siguranță, nu ne va lăsa să ardem aici! El este cu noi. Să-i cerem să ne păzească.”

   Amândoi și-au împreunat mâinile.

   „Te rugăm, Doamne Isuse, ajută-ne!”, s-au rugat ei.

   În cuptor era foarte strâmt. Aerul era din ce în ce mai fierbinte și mai greu de inspirat. Copiii și-au acoperit fețele cu hainele. Abia mai puteau să respire.

   Dar tocmai în acest mare necaz și pericol a intervenit Dumnezeu în mod miraculos. O grindă groasă, care fusese desprinsă de foc, a făcut o gaură în zidăria cuptorului, ceea ce le-a permis Corneliei și lui Ștefan să respire din nou mai bine!

 

   Între timp, focul fusese stins. Părinții s-au repezit plângând spre ruinele încă fumegânde ale casei lor. Au crezut că cei doi copii au murit arși de vii. Dar deodată au auzit strigăte:

   „Mami, tati, aici suntem! Deschideți ușa cuptorului!”

   Rămași fără cuvinte de fericire și de bucurie, părinții au deschis ușa cuptorului, și-au scos copiii afară și i-au ținut în brațe, bucuroși. Au plâns cu toții de bucurie!

   Apoi au îngenuncheat împreună, iar tatăl a mulțumit Domnului și Mântuitorului lor pentru salvarea și păzirea minunată!

 

„Dreapta Ta, Doamne, și-a făcut vestită tăria” (Exod 15.6).